Film

A X-a ediţie a Săptămânii Filmului Românesc la Nisa

Institutul Cultural Român de la Paris susține participare românească la cea de-a X-a ediţie a Săptămânii Filmului Românesc la Nisa, organizată de Consulatul Onorific al României de la Nisa, în perioada 22-29 octombrie 2017. În fiecare seară a manifestaţiei,

Scurtmetrajul românesc „Prima noapte” la Festivalul Internaţional de Film de la Veneția

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia sprijină participarea delegaţiei româneşti a filmului Prima noapte, scris și regizat de Andrei Tănase, care va concura pentru trofeul acordat celui mai bun scurtmetraj în secțiunea „Orizzonti

Anatomia unui miracol cultural: un deceniu de cinema românesc, la Londra

Odată cu noile succese de la Cannes, România și-a reconfirmat statutul, câștigat în ultimii ani, de mare putere cinematografică. Deși numărul de titluri anuale și bugetele proiectelor românești sunt mult mai mici, producțiile românești domină, în termeni

Aniversare Constantin Brâncuși la Istanbul

Cu ocazia celebrării a 140 de la naşterea sculptorului român Constantin Brâncuşi, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir de la Istanbul organizează vineri, 19 februarie 2016, începând cu ora 18:00, la sediul Institutului o conferință dedicată complexei

At The Royal Cinema

The Lumière Brothers' toy, perfected year after year, challenges Thalia and Melpomene and the people of Bucharest take cinemas by storm. Businessmen are quick in smelling money, and thus many individuals whose energy used to be spent at the haberdasher's or on

Lalalilu Or The Stolen Childhood Of Romanian Film

click here to see trailer Present-day Romanian film lives a new childhood, if we consider at least the representatives of the New Wave, who are young and very young film directors with ages between 20 and 30. That is why their films are naïve, very close to childhood or

Ryna, A Film By Ruxandra Zenide

Color photo©2000-07 OutNow. CH: Dorotheea Petre in RynaB&W photo©2000-07 OutNow. CH: Ruxandra Zenide click here to see trailer A Pacific Films/Strada Film/Elefant Films/TSR co-production. Produced by Eric Garoyan, Xavier Ruiz, Catalin Mitulescu. Directed by Ruxandra

The Curtain Re-opens In Sfantu Gheorghe - The Anonimul International Independent Film Festival 2007

Only a few days to go before movie-goers and lovers of nature will be able to fulfill their dreams: films in paradise! A remarkable display of art in the enchanted Danube Delta, precisely where the mighty river flows into the sea, offering its own splendid aquatic and vegetal

The Anonimul International Independent Film Festival

WHY SUCH A FILM FESTIVAL IN SFÂNTU GHEORGHESfantu Gheorghe is where the Danube meets the sea, a small village whose lanes are covered with soft sand and where secular traditions are still kept, a magical place, a new land for an event dedicated to youngsters, to free spirit,