Festivalul Internaţional de Benzi Desenate de la Sibiu

În perioada 8-10 iunie 2018, Biroul EUNIC al Institutului Cultural Român a susținut participarea în cadrul a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Benzi Desenate de la Sibiu. La propunerea organizatorilor, expoziția românească de bandă desenată prezentă în cadrul „Salonului European de Bandă Desenată“ de la Bucureşti (Rezidența Scena, 9-22 mai 2017) a fost expusă în cadrul Festivalului.

Expoziția de bandă desenată a autorilor români a reunit cele mai importante lucrări inspirate de teme sociale.

Au fost expuși 12 artiști români de bandă desenată (Nicolae Nobilescu, Alexandru Ciubotariu, Octav Ungureanu, Grace Pârvu, Mihai Ionuț Grăjdeanu, Dan Ungureanu, Adriana Oprița-Gheorghe, Ileana și Maria Surducan, Xenia Pamfil, Vlad Forsea, Maria Stoian) cu cele mai importante proiecte ale lor inspirate din diverse tematici sociale din România.

Autorii români au fost selectați de Alexandru Ciubotariu, iar scenografia expoziției a fost realizată de Olivia Nițiș.

De la prima sa ediţie din 2013, Festivalul de Benzi Desenate de la Sibiu atrage anual peste 2000 de participanţi, impunându-se deja ca unul dintre evenimentele de marcă din sfera artelor grafice din România. Artişti din 6 ţări s-au întâlnit la Sibiu, precum: Laurent Lefeuvre (Franţa), Alain Munoz (Belgia), Aike Arndt (Germania), Emilyan şi Stanimir Valev (Bulgaria) Tiberius Beka (Serbia), toate sunt nume sonore din line-up-ul internaţional. Dintre autorii români, au participat: Maria Surducan şi Anna Benczédi din Cluj, Octav Ungureanu, Toma Alexandru şi Alexandru Ciubotariu din Bucureşti, alături de editurile de benzi desenate “HAC!BD”, şi “Ghidul Pozneţ de cultură”.