Locație: spațiul de artă al ICR Berlin - [Ceci n’est pas une] Gallery (Reinhardtstr. 14, 10117 Berlin-Mitte)
Perioadă: 11 septembrie – 24 octombrie 2025
Vernisaj: joi, 11 septembrie 2025, între orele 18:30 și 21:00
Programul galeriei:
Luni – vineri: 15:00 – 19:00
Berlin Art Week: sâmbătă, 13 septembrie, și duminică, 14 septembrie, între orele 15:00 – 19:00.
Artist Talk:
Data: sâmbătă, 13 septembrie 2025
Ora: 15.00
Cu: Giulia Crețulescu și Gavril Pop
Moderată de: Marian Ivan
Un dialog despre procesele creative și temele comune ale expoziției.
Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în colaborare cu Galeria Ivan din București, organizează expoziția „I had made so great an effort to talk to myself of a hell without words”, care reunește lucrările Giuliei Crețulescu și ale lui Gavril Pop, prezențe active ale scenei de artă contemporană din România.
Titlul expoziției face trimitere la romanul The Passion According to G.H. al scriitoarei Clarice Lispector, și induce o stare tensionată, care poate fi citită ca un punct comun al practicilor artistice ale Giuliei Crețulescu și ale lui Gavril Pop. Această tensiune se regăsește atât în concept, cât și în formă, punându-i pe cei doi artiști într-un dialog constant. Atât Giulia Crețulescu, cât și Gavril Pop experimentează în medii diverse, folosindu-se de materiale și tehnici variate. Practicile lor complementare au mai fost prezentate publicului în cadrul altor expoziții organizate de Galeria Ivan, precum „1:1ˮla București și „Variables as Absence of Uniformityˮ, în colaborare cu Wetterling Gallery din Stockholm.
Expoziția prezintă o selecție de lucrări realizate în perioada 2024-2025 – desene, picturi, obiecte textile și din inox – ce se structurează în jurul ideii de reconfigurare a realității prin resemantizarea familiarului. Lucrările Giuliei Crețulescu și ale lui Gavril Pop sunt traversate de teme comune precum corporalitatea, repetiția și interacțiunea afectivă, configurând un spațiu sensibil și stratificat, deschis reflecției vizuale.
Prin seria „Weapons” și obiectele sale textile, Giulia Crețulescu folosește structuralitatea pentru a da formă conceptelor sale. Obiectele din inox sunt privite atât ca origine a rănii, cât și ca remediu de vindecare, reprezentând artefacte ale durerii. Lucrările textile, prin materialitatea și geometrizarea lor, exprimă temporalitatea și continuă ideea de apărare, de data aceasta realizată treptat, prin contemplare, într-o eră a vitezei și a presiunii. În practica sa, relația dintre obiect, corp și privitor este explorată prin forme sculpturale tensionate, cu contururi instabile și texturi încărcate de memorie. Metalul și țesătura devin suporturi ale unei expresivități corporale marcate de fragilitate și forță, iar seria „Weapons” propune obiecte ascuțite, aproape fosilizate, ce transformă trauma în simboluri de protecție, arhivând durerea și redând-o ca posibilitate de eliberare.
În paralel, Gavril Pop este preocupat de violența limbajului și explorează diverse forme de reprezentare și discurs despre conflict. De asemenea, el se concentrează pe starea de tensiune a lucrurilor aflate pe punctul de a se auto-distruge și de a se transforma. Lucrând cu textil, desen și pictură-obiect, el reciclează materiale, redându-le funcționalitatea și creând un spațiu în care obiectele capătă o nouă identitate. Gavril Pop construiește un sistem vizual esențializat, bazat pe gesturi repetitive și forme riguroase, care funcționează ca un lexicon deschis. Lucrările sale – litere golite de sens, compoziții geometrice, structuri-puzzle – reflectă un proces continuu de traducere vizuală, prin care cunoașterea devine o experiență sensibilă.
Artist Talk:
În cadrul Berlin Art Week, pe 13 septembrie 2025, la ora 15.00, va avea loc un artist talk moderat de Marian Ivan, în care Giulia Crețulescu și Gavril Pop vor discuta despre procesele lor creative și despre temele comune ale expoziției. Aceasta va fi o oportunitate unică pentru publicul berlinez de a interacționa direct cu artiștii și de a înțelege mai profund viziunea lor asupra artei contemporane.
Giulia Crețulescu (n.1994, Craiova, trăiește și lucrează în București) a absolvit studiile de Licență și Master în Artă Grafică și deține un doctorat în Studii Vizuale la Universitatea Națională de Arte din București, unde a fost și Asistent Universitar în cadrul departamentului de Artă Grafică.Giulia Crețulescu a colaborat cu spații din București (Muzeul Național de Artă Contemporană), Cluj-Napoca, precum și internațional, incluzând în ultimii ani: 2024 – „Wild Cardˮ, Fragment Gallery, New York (expoziție personală); „Variables as Absence of Uniformity, Stockholm (expoziție de grup); 2023 – „Pickle Bar Presents: Slavs and Tatarsˮ, West Den Haag, Olanda (expoziție de grup); „Following the Bodyˮ, Fragment Gallery, New York (expoziție de grup); „A Human Being After Allˮ, EastContemporary Gallery, Milano (expoziție de grup); „1:1ˮ, Galeria Ivan, București (expoziție duo cu Gavril Pop); „Costume and Collapseˮ, Pickle Bar Slavs and Tatars, Berlin (expoziție de grup); „My Rhino is Not A Mythˮ, Bienala ArtEncounters, Timișoara. A fost inclusă în ediția New Talent 2025 a revistei Art in America.
Gavril Pop (n. 1998, Timișoara) a studiat Pictura și Istoria Artei la Universitatea de Vest din Timișoara. Gavril Pop este activ pe scena artistică din Timișoara, lucrând ca curator, autor de proiecte, mediator cultural, arhivist și scriitor de texte critice pentru publicații. Colaborează frecvent cu spații de artă independente, fundații și asociații, contribuind la expoziții și programe de mediere culturală. Printre expozițiile recente la care a participat se numără: 2025 – Bienala Art Encounters (expoziție de grup); 2025 - „Convulsie SRL: Picături pe Plita Încinsăˮ, TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer, București (expoziție de grup) ; 2025 - „Apariții dintr-un sol comunˮ, INDECIS, Timișoara; 2024 – „Variables as Absence of Uniformityˮ, Stockholm (expoziție de grup); 2024 - „Hortus Conclususˮ, Institutul Francez, Timișoara (expoziție de grup); 2023 – „The Twist. Five Provincial Stories from an Empireˮ, Kunsthalle Bega, Timișoara; 1:1ˮ, Galeria Ivan, București (expoziție duo cu Giulia Crețulescu); 2022 – „If a Story is Presentˮ, Fundația Art Encounters, Timișoara (expoziție de grup).
Ivan Gallery este o galerie de artă contemporană deschisă în București în 2007 ca o inițiativă independentă în tânăra scenă de galerii private românești. Programul galeriei se concentrează pe promovarea globală a artiștilor români locali și internaționali, fie prin cercetarea și creșterea vizibilității asupra carierelor unor artiști reprezentativi pentru istoria recentă a artei românești, precum Geta Brătescu, Paul Neagu, Ion Grigorescu, Simona Runcan sau Lia Perjovschi, fie prin susținerea și dezvoltarea carierei unor artiști tineri și emergenți precum Anca Benera & Arnold Estefan, Silvia Amancei & Bogdan Armanu, Cristina David, Ștefan Sava și Iulia Toma. Galeria mai colaborează cu artiști de origine română ce trăiesc și lucrează în străinătate, precum Florina Coulin, Bartha Sandor și Mădălina Zaharia, și stabilește relații de parteneriat cu numeroase instituții artistice internaționale în ceea ce privește activitatea expozițională a artiștilor reprezentați. În 2021 Galeria Ivan a inaugurat un spațiu nou de expoziții, în cadrul tinerei comunități artistice a Atelierelor Malmaison din București.