Editori americani de prestigiu în vizită la Bucureşti

Între 15 şi 20 iunie, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii, în colaborare cu ICR New York, o vizită de explorare în România a unor importanţi editori de carte americani. Delegaţia este formată din Jenna Johnson (Houghton Mifflin Harcourt), Michael Barron (New Directions), Sadie Stein (The Paris Review) şi Rohan Kamicheril (Words Without Borders).

Această deplasare are ca scop facilitarea contactului direct și a unei mai bune cunoașteri a scenei literare și editoriale românești contemporane, în vederea promovării unor viitoare traduceri și publicări a autorilor români și a unor cărți despre arta şi cultura română în SUA.

În ultimii șase ani, ICR a dezvoltat o serie de noi instrumente de sprijin a traducerilor din literatura română şi a unei noi generaţii de traducători (mai multe detalii la www.cennac.ro). Impactul acestor instrumente este deja vizibil, cu noi traduceri ale unor autori români apărute sau în curs de publicare în Statele Unite. Proiectul de față continuă această direcție de sprijin, pentru a aduce noi autori români și noi texte în atenţia publicului american și, în general, în atenția publicului de limba engleză.