- 3 July 2025
- Etichete ICR Institutul Cultural Roman AdMusicam
Sâmbătă, 5 iulie 2025, ora 19.00,Orchestra AdMusicam, sub conducerea dirijorului britanic Peter Stark, va susține un concert la București, în Sala George Enescu a Universității Naționale de Muzică, iar duminică, 6 iulie 2025,ora 14.00, concertul va avea loc la Mogoșoaia, în Sala Scoarțelor a Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti. Intrarea la cele două concerte este liberă, în limita locurilor disponibile. Programul AdMusicam 2025 organizat de Institutul Cultural Român s-a desfășurat în perioada 23 iunie – 6 iulie, în contextul strategiei de promovare a tinerelor talente și de susținere a schimbului artistic internațional. ICR contribuie astfel la dezvoltarea unei rețele de dialog cultural, punând în valoare excelența educației muzicale din România și potențialul generațiilor emergente.
Sâmbătă, 5 iulie 2025, publicul meloman este invitat la o seară dedicată contrastului dintre eleganța clasicismului vienez și verva modernă a începutului de secol XX, o celebrare a sunetului, a formelor și a pasiunii pentru muzică.
Programul serii:
Joseph Haydn – Simfonia nr. 99 în Mi bemol major
Compozitorul austriac Joseph Haydn, părintele simfoniei, ne oferă în această
lucrare una dintre cele mai echilibrate și expresive creații ale sale din
perioada londoneză. Simfonia nr. 99 impresionează prin noblețe, claritate
formală și rafinament orchestral.
Serghei Prokofiev – Simfonia nr. 1 în Re major Clasica,
Op. 25
Scrisă într-un spirit ludic și cu un omagiu adus clasicismului, această
simfonie este o capodoperă a ironiei subtile și a energiei tinerești. Prokofiev
reinterpretează formele tradiționale printr-un limbaj modern, păstrând suplețea
și echilibrul stilului haydnian.
Evenimentul îl are ca invitat pe dirijorul britanic Peter Stark, profesor la Royal College of Music din Londra și directorul de repetitii al European Union Youth Orchestra. Cu o activitate pedagogică și artistică remarcabilă, Peter Stark este recunoscut pentru profunzimea interpretărilor și capacitatea de a lucra cu orchestre tinere la cel mai înalt nivel profesional. În cadrul #AdMusicam, Dr. Peter Stark ghidează orchestra într-o serie de repetiții și sesiuni de mentorat care culminează cu concertul din 5 iulie.
Cel de-al doilea concert, desfășurat duminică, 6 iulie 2025, va fi susținut de Anastasia Gagiu (vioară), Estera Dumitriu (vioară), Eveline Doija (vioară), Enea Trailović (vioară), Sofia Guțu (vioară), Martin Talpa (vioară), Andrei Răilean (vioară), Cristian Santa (violă), Maria Cristache (violă), Valentin Simion (violoncel), Luciana Dumitriu (violoncel), Cristian Pop (violoncel), Gheorghe Ulubeanu (contrabas), Iulia Bostan (flaut), Diana Rus (flaut), Denisa Mitoi (oboi), Alexandra Drăghici (oboi), Marius Onică (clarinet), Leonard Balint (clarinet), Ștefan Pîrvu (fagot), Bogdan Nițu (fagot), Darius Cîrstulescu (corn), Denis Flueraș (pian) și Fabiani Prcsina (pian). Vor putea fi ascultate lucrări de Schubert, Prokofiev, Haydn, Mozart, Dring, Kummer, Boccherini, Șostakovici și alții.
Orchestra AdMusicam este formată din tineri muzicieni selectați în cadrul programului educațional AdMusicam, o inițiativă dedicată susținerii performanței artistice în rândul noii generații de interpreți români. Programul oferă participanților oportunități de formare avansată prin sesiuni de studiu, ateliere individuale și repetiții orchestrale alături de dirijori și mentori internaționali. AdMusicam nu este doar un ansamblu, ci o platformă de dezvoltare artistică susținută de profesioniști din domeniul muzicii clasice europene, cu scopul de a facilita integrarea tinerilor muzicieni în circuitul artistic profesionist.
Proiect realizat de ICR în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică din București și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Mogoșoaia, cu sprijinul AQUA Carpatica.
Parteneri media: Agerpres, Trinitas TV, Timpul, Jurnal de București, Amos News.