Dezbatere în jurul piesei „Căpcăuni” , în regia lui Eugen Jebeleanu, la Théâtre Ouvert de la Paris

Institutul cultural român de la Paris găzduiește luni, 2 octombrie 2017 dezbaterea cu tema „Călătorie în inima intoleranţei: a regăsi dragostea în mijlocul ororii”, cu ocazia mini-stagiunii piesei de teatru „Ogres” (Căpcăuni), care se joacă la Theâtre Ouvert, Centrul național al dramaturgiei contemporane de la Paris din 22 septembrie până la 7 octombrie 2017.

Invitaţii acestei mese rotunde despre homofobie și discriminare, dar și despre teatrul românesc contemporan sunt Yann Verburgh, dramaturg și regizor, autorul piesei, Eugen Jebeleanu, regizorul spectacolului, Caroline Marcilhac, directoare a Théâtre Ouvert, Centrul național al dramaturgiei contemporane și Constantin Chiriac, preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, director general al Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu. Dezbaterea va fi moderată de Mirella Patureau, critic de teatru, cercetător asociat la CNRS (Centrul naţional de cerecetări știinţifice de la Paris).

Dezbaterea marchează prezența unui tînăr creator român pe o scenă de interes național din Franța. Prilej de a prezenta tânărul teatru românesc, element dinamic în peisajul cultural român. Prilej de asemenea de a vorbi despre cadrul unde Eugen Jebeleanu s-a format (România) și cum a evoluat, între România și Franța. Prezent, de exemplu, în toamna aceasta la București cu trei spectacole. E prezent în Festivalul Național de Teatru ediția din acest an cu un spectacol la care semnează textul și regia – „Familii”, realizat la Teatrul Radu Stanca din Sibiu. În același timp la Fest in din București, se va juca un monolog, 20 noiembrie, de Lars Noren, creat tot la Sibiu, in regia lui, și din nou Căpcăuni în cadrul Platformei Internaționale de Teatru ARCUB Gabroveni & POINT, pe 12 octombrie. Pregătește de asemenea două spectacole la Sibiu pentru anul ce vine.

Eugen Jebeleanu va aduce în discuție glasul propriei experiențe, ca regizor care a început să-și scrie propriile texte și ca autor total al spectacolelor sale. Nu trebuie uitat, scenografia e semnată de Velica Panduru, una din cele mai talentate și cunoscute tinere senografe, Premiu UNITER pentru scenografie în 2009.

Yann Verburgh, regizor și dramaturg, premiu SACD, va vorbi de asemenea de experiența sa în cadrul Companiei 28, pe care a creat-o cu Eugen Jebeleanu în 2010, ca o punte între două culturi și practici diferite.

Caroline Marcilhac, directoarea de la Théâtre Ouvert, nu e prima dată cînd colaborează cu Eugen Jebeleanu, care a mai creat aici un spectacol (Festivalul Zoom, Du Réel au poétique. Ciclu de lecturi, Paroles d’Europe, Chantiers d’Europe, 2016).

Constantin Chiriac, directorul Teatrului naţional Radu Stanca de la Sibiu colaborează fructuos de mai multă vreme cu Eugen Jebeleanu și este, cu Festivalul internaţional de teatru de la Sibiu, promotorul de marcă al teatrului românesc contemporan. „Vreme de peste un deceniu s-a vorbit mult despre noul val al teatrului românesc, de la miticul group DramAcum, la prezențele din ce în ce mai marcante ale tinerei genrații. Pentru a realiza astăzi că valurile acestea sunt neîntrerupte, că tot mai mulți tineri construiesc generație după generație un teatru extrem de vital, de necesar. Desigur, teatrul românesc e din ce în ce mai bine cunoscut peste hotare, de la nume de acum inconturnabile, ca Matei Vișniec, Silviu Purcărete sau Gianina Cărbunariu, aceasta din urmă, în inima unei veritabile schimbări de paradigmă. Astfel, discuția noastră în jurul unui spectacol, pus în scenă de Eugen Jebeleanu, unul dintre cei mai tineri și mai talentați regizori români, pe o scenă pariziană de prestigiu, Theâtre Ouvert, Centrul național al dramaturgiei contemporane, e un bun prilej de a reflecta despre ce aduce această nouă generație de tienri creatori. O generație care are ceva de spus și o face din ce în ce mai conștient, mai necesar în actualul peisaj românesc, și în acelaș timp cu o reală deschidere către partenerii europeni.” (Mirella Patureau)