CONCERT | Stradivarius la Paris: Concert Alexandru Tomescu

CONCERT | Stradivarius la Paris Concert Alexandru Tomescu

CONCERT EXCEPŢIONAL ALEXANDRU TOMESCU ÎN CADRUL TURNEULUI INTERNAŢIONAL STRADIVARIUS EXPERIENCE 2.0


Sala Bizantină, Hôtel de Béhague, Reşedinţa Ambasadorului României în Franţa

123 rue Saint-Dominique, Paris 75007

30 iunie 2015, 20:00


Intrarea este liberă cu rezervare şi confirmare obligatorii la 01 47 05 15 31 sau institut@institut-roumain.org


Violonistul Alexandru Tomescu, care cântă la vioara Stradivarius Elder-Voicu, va fi acompaniat de proiecţii de desene în nisip realizate de artista Ana Munteanu.

 

DIN PROGRAM

 

Béla Bartók (1881 - 1945)

Sonata pentru vioară solo, Sz 117

 

I Tempo di Ciaccona

II Fuga. Risoluto, non troppo vivo

III Melodia Adagio

IV Presto

 

Serghei Prokofiev (1891 - 1953)

Sonata pentru vioară solo op. 115

 

I Moderato

II Andante dolce

III Con brio

 

Vasile Filip (1900 - 1983)

Suita românească pentru vioară solo

în memoria lui Grigoraș Dinicu

 

I Doinind

II Țărănească

III Hora

IV Bătuta

 

DESPRE ALEXANDRU TOMESCU

Alexandru TOMESCU a pornit acum câţiva ani drumul spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice, dorind să arate că muzica clasică este o fereastră spre

armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora.

Alexandru Tomescu este omul pentru care muzica nu are limite: capabil să abordeze cele mai dificile partituri în concerte-maraton, în turnee de zeci de oraşe, violonistul se bucură de o audienţă uriaşă, concertele sale fiind sold out cu mult înainte, iar sălile arhipline au aproape mereu nevoie de suplimentarea locurilor. Vioara Stradivarius, în atingerea lui

Alexandru Tomescu, dăruieşte muzica în culorile şi luminile sufletului.

Solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio, pasionat în egală măsură de muzica de cameră, Alexandru Tomescu este - din 2011- prim violonist al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de prestigiu cu o istorie de peste 25 de ani.

 

DESPRE ANA MUNTEANU

ANA MUNTEANU a absolvit în 2004  Școala de Arte Plastice "Igor Vieru" din Chișinău, iar în 2008 a absolvit Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova. În 2010 a obținut titlul de "Master of Arts".

În prezent este lector superior la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Republica Moldova. Pe lângă pregătirea studenților, Ana Munteanu efectuează diverse tehnici și metode de reprezentare plastică - pictură, pictură monumentală, Sand Art.

Sand Art este un proces prin care artistul creează o serie de imagini folosindu-se de nisip. Combinate, acestea construiesc o poveste și permit publicului să urmărească în direct, actul creator al artistului. Folosindu-se de un nisip special și inspirată de tot ce o înconjoară, de oameni, vise și aspirații, Ana Munteanu creează proiecte care pun accentul pe valorile spirituale umane, pe comportamentul uman și consecințele acesteia.

 

DESPRE VIOARA STRADIVARIUS ELDER-VOICU

"Nu cred să existe bucurie mai mare pentru un violonist ca aceea de a cânta pe o vioară ieșită din mâinile lui Antonio Stradivari. Încă de când eram mic le-am ascultat sunetul (în înregistrarile unor violoniști celebri precum David Oistrach, Arthur Grumiaux sau Zino Francescatti) și am visat la ele. Zicala "fii atent la ce visezi, căci s-ar putea ca visul să devină realitate!" s-a adeverit. Astfel, în 2007, într-o frumoasă dimineață de noiembrie, am primit vioara la care râvnește orice violonist român: Stradivarius Elder-Voicu.

Cel mai frumos moment trăit cu vioara Stradivarius: acela în care văd și simt bucuria din ochii și sufletele oamenilor, după un concert. Atunci simt că îmi împlinesc menirea mea de artist: de a aduce lumina cu ajutorul limbajului iubirii - muzica. "

ALEXANDRU TOMESCU