„Călătoriile Odiseei prin spaţiile lingvistice ale Europei” la Viena

„Călătoriile Odiseei prin spaţiile lingvistice ale Europei“ este un proiect itinerant, iniţiat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Paris, care marchează preşedinţia Consiliului Uniunii Europene deţinută în 2014 de Grecia (perioada ianuarie-iunie) şi Italia (perioada iulie-decembrie 2014). Proiectul promovează diversitatea culturală şi lingvistică europeană şi cuprinde evenimente derulate pe parcursul anului la Zagreb, Paris, Viena, Roma, Ljubljana, Bucureşti, Budapesta, Sofia, Tallinn şi Atena.

Programul serii a inclus lectura unui fragment din Cântul XI din Odiseea de Homer în 14 limbi europene şi în greaca veche, cu acompaniament muzical. De asemenea, dr. Georg Plattner de la Muzeul de Istoria Artei din Viena a susţinut prelegerea intitulată „Homer în perspectiva europenilor – începând din perioada romană până în zilele noastre“.

Lectura în limba română a fragmentului a fost făcută de către directorul Institutului Cultural Român de la Viena, Irina Cornişteanu. Fragmentul ales este extras din ediţia lansată de Editura Humanitas în anul 2012, tradusă de Dan Sluşanschi în hexametri, cu bibliografie şi indici.