| Astăzi se deschide, la
 Centrul Expozițional Olympia din capitala britanică, Târgul
 Internațional de Carte de la Londra, la care România participă
 pentru cea de-a unsprezecea oară consecutiv cu un program
 conceput și realizat de Institutul Cultural Român prin
 intermediul Centrului Național al Cărții și ICR Londra.Evenimentele
 românești, reunite sub titlul generic “Writing and Making
 History: Remembering the Great War Generation”/ „A scrie și a
 face istorie: generația Marelui Război”, evocă, în primul
 rând, participarea românilor în Primul Război Mondial și Marea
 Unire prin intermediul ecourilor literar-artistice ale acestor
 momente istorice cruciale.Tema centrală a programului este ilustrată prin concepția standului,
 care traduce vizual conexiunea dintre creativitatea literară și
 istorie cu ajutorul unor imagini simbolice și a portretelor unor
 scriitori precum Liviu Rebreanu, Regina Maria, Camil Petrescu,
 Hortensia Papadat-Bengescu, Octavian Goga, Martha Bibescu, care
 au făcut din experiența Primului Război Mondial substanța
 literaturii lor; printr-o expoziție a celor mai importante
 opere inspirate de Marele Război, deschisă de o conferință
 tematică, precum și printr-un performance de poezie
 contemporană, reunind tineri poeți din diferite grupuri
 etno-culturale, într-o diversitate ce trimite la România creată
 în 1918.
 Prezenţa românească își propune, ca şi la edițiile precedente, să
 creeze un context de promovare a celor mai recente traduceri din
 limba română, printr-o lansare colectivă, precum și un
 cadru de manifestare pentru profesioniștii cărții din România şi
 partenerii acestora. Standul românesc de la Olympia va servi,
 astfel, drept zonă de expunere pentru editurile din țară,
 fiind în același timp spaţiu de întâlnire şi negociere.Peste
 600 de titluri din noile apariții editoriale în limbile
 română și engleză, cărți de literatură, știință și artă ce provin
 de la peste 20 de edituri, printre care și Editura
 Institutului Cultural Român, vor putea fi consultate la stand.
 Protagoniștii ediției curente sunt: profesorii Marius Turda,
 Christian Moraru și Andrei Terian; scriitorii Magda
 Cârneci și Arabella McIntyre Brown; criticul literar Ion
 Bogdan Lefter; precum și poeţii Claudiu Komartin, Michael
 Astner, Andrei Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei
 Hutopila, Henriette Kemenes, Mihók Tamás, Aleksandar
 Stoicovici, Livia Ștefan și Victor Țvetov.
 Acestora li se alătură violonistele Adriana Cristea și Ioana
 Forna, împreună cu violoncelistul Nikolay Ginov.
 Concepția vizuală a standului aparține graficianului Radu
 Manelici.
 Dată fiind natura strict comercială a Târgului și accesul limitat
 publicului larg, evenimentele ce alcătuiesc programul românesc
 vor fi organizate la sediul ICR Londra, dar şi la binecunoscuta
 Librărie Waterstones, unde literatura română va fi prezentă
 pentru cel de-al treilea an consecutiv prin intermediul celor mai
 recente apariţii editoriale în traducere în limba engleză.
 Standul românesc și programul de evenimente aferent sunt
 concepute, organizate și finanțate de Institutul Cultural Român
 prin intermediul Centrului Naţional al Cărţii și al ICR Londra,
 și realizate cu sprijinul Ambasadei României la Londra, al
 Librăriei Waterstones Piccadilly, al Muzeului Național al
 Literaturii Române, al LBF Literary Translation Centre, precum și
 al Asociaţiei Editorilor din România.Parteneri editoriali:
 Bloomsbury Publishing, New York Review Books, Bloodaxe, Dalkey
 Archive Press, Shearsman Books și Booklet Fiction.
 
 Program:
 
 MARŢI, 10 APRILIE
 
 11:30 / Standul Literary Translation Centre / Centrul
 Expozițional Olympia, Hammersmith Road
 ”Editing Culture. The Culture of Editing”
 Un dialog despre vocația emancipatoare a traducerilor într-o lume
 care tinde să se închidă și să-și creeze granițe culturale și
 politice artificiale. Participanți: scriitoarea Magda Cârneci,
 traducătorul Will Firth și editoarea Katharina Bielenberg
 (MacLehose Press). Moderator: Susan Curtis-Kojakovic (Istros
 Books).
 
 13:00 / Stand 5C126 / Centrul Expozițional Olympia, Hammersmith
 Road
 Inaugurarea prezenței românești la Târgul Internațional de
 Carte de la Londra 2018
 Evenimentul de deschidere a standului României de la Centrul
 Expozițional Olympia reuneşte scriitori, editori și alți
 profesionişti din lumea cărţii de pe ambele maluri ale Canalului
 Mânecii.Cuvintele de întâmpinare vor fi adresate de
 către ES Dl. Dan Mihalache, ambasadorul României în Marea
 Britanie și Dorian Branea, directorul Institutului
 Cultural Român din Londra.
 
 17:30 / Standul țărilor baltice / Centrul Expozițional Olympia,
 Hammersmith Road
 EUNIC Londra şi traducerile europene în Marea Britanie
 Întâlnire între editorii britanici, promotori ai programelor de
 traducere din țările UE și autori europeni, organizată de EUNIC
 Londra, cel mai mare cluster de acest gen din lume.
 
 19:00 / Librăria
 Waterstones Gower Street / Bloomsbury, WC1E 6EQ
 “It’s All About the Stories: Romanian Literature as World
 Literature”
 Cele mai recente apariții editoriale româneşti în limba engleză
 sunt prezentate în cadrul unui eveniment special găzduit de
 cunoscuta librărie Waterstones, situată în vestitul cartier
 Bloomsbury. Protagoniştii evenimentului sunt autorii Magda
 Cârneci (A Deafening Silence,Shearsman Books) și Arabella
 McIntyre Brown (Floss, the lost puppy și Dragons
 over London,Booklet Fiction), profesorii Marius Turda
 (Historicizing Race, Bloomsbury Academic), Christian
 Moraru și Andrei Terian (Romanian Literature as
 World Literature, Bloomsbury Academic) precum și criticul
 literar Ion Bogdan Lefter.Tot cu acest prilej vor fi
 prezentate două romane semnate de Matei Călinescu - The
 Life and Opinions of Zacharias Lichter (New York Review
 Books) și Lucian Dan Teodorovici - Matei Brunul (Dalkey
 Archive Press), precum și volumul de versuri al Anei Blandiana,
 The Sun of Hereafter. Ebb of the Senses (Bloodaxe).
 
 
 MIERCURI, 11 APRILIE
 
 19:00 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
 “Polyphonic”: Animated Poetry and Music
 „Polifonic” este un eveniment compozit (lectură+animații
 video+muzică) ce reunește zece poeți români de etnie maghiară,
 germană, sârbă și ucraineană, într-o conversație polifonică
 menită să celebreze diversitatea ento-culturală a României de
 astăzi, dar și a României Unite create la sfârșitul Primului
 Război Mondial. Lecturile de poezie vor fi însoțite de animații
 video 2D create de artista Raluca Popa și de scurte momente
 muzicale din compozițiile lui György Ligeti, în interpretarea
 violonistelor Ioana Forna și Adriana Cristea,
 precum și a violoncelistului Nikolay Ginov.Evenimentul
 include, totodată, un poem colectiv creat de cei zece poeți
 special pentru aniversarea Centenarului, prezentat în premieră la
 Londra. Participă: Claudiu Komartin, Michael Astner, Andrei
 Dósa, Robert Gabriel Elekes, Matei Hutopila, Henriette Kemenes,
 Mihók Tamás, Aleksandar Stoicovici, Livia Ștefan și Victor
 Țvetov. Proiectul, inclus în programul European Poetry
 Festival, este curatoriat de Simona Nastac și produs în
 colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române.
 
 20:30 / ICR Londra / 1 Belgrave Square
 Deschiderea expoziției “Wounded Words: Romanian Writers and
 the Great War”
 În România, la fel ca și în alte părți ale lumii, Marele Război a
 declanșat extraordinare schimbări politice, sociale și culturale.
 Climatul istoric excepțional a stimulat, peste tot în lume, o
 creativitate literară pe măsură. Expoziția, deschisă de criticul
 și istoricul literar Ion Bogdan Lefter în galeria Brâncuși
 de la sediul ICR Londra, prezintă câteva dintre operele literare
 cele mai importante ale perioadei, semnate de nume clasice ale
 literaturii române. Expoziția este realizată de Muzeul Național
 al Literaturii Române și ICR Londra.
 
 Pentru mai multe detalii, vă rugăm să vizitațiwww.icr-london.co.uk
 șihttps://www.facebook.com/ICRLondon/
 |