Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" din Berlin lansează, în prezența Excelenței Sale Ambasadorul României în Germania, domnul Lazăr Comănescu, seria de programe de anvergură destinată vârfurilor teatrului românesc, spectacole inedite care vor fi prezentate în a doua parte a anului 2011 în prestigioase săli berlineze.
Deschiderea acestei stagiuni teatrale românești excepționale din Germania o face "Block Bach" în regia lui Alexandru Dabija.
Spectacolul va fi prezentat în cadrul diyalog TheaterFest, sâmbătă, 30 aprilie, la ora 20.00 în Ballhaus Naunynstrasse, sală situată în îndrăgitul cartier berlinez Kreuzberg, un spațiu extrem de bine frecventat de către un public tânăr și alternativ.
Directorul artistic al companiei de dans Kolben, coregraful israelian Amir Kolben, a participat alături de apreciatul dansator şi coregraf român Răzvan Mazilu la creaţia acestui spectacol, sub bagheta magică a lui Alexandru Dabija, unul dintre cei mai talentați și dinamici regizori români. Din distribuție fac parte Răzvan Mazilu, Monica Petrică, Emilia Dobrin, CRBL.
Între 22 aprilie și 7 mai are loc a 15-a ediţie a festivalului de teatru diyalog TheaterFest, care prezintă anul acesta un program de 14 spectacole de teatru, dans și de concerte internaționale din Germania, Italia, Japonia, România și Turcia.
Dintre artiștii români prezenți la diyalog TheaterFest, au facut parte în 2005 Dan Puric și în 2006 Carmen Ungureanu.
Primarul Berlinului, domnul Klaus Wowereit, a declarat recent în presă:
"diyalog TheaterFest este în pas cu moda, oferind artiștiilor de origini diverse o platformă pentru un teatru creativ și un schimb cultural, extrem de preţios pentru toți participanții".
Mai multe informații despre programul festivalului la www.theater-diyalog.com.