Soprana Cecilia Bucerzan și acordeonistul Fernando Mihalache, într-un inedit concert de Crăciun la Istanbul

Soprana Cecilia Bucerzan și acordeonistul Fernando Mihalache  vor concerta pe 20 decembrie, de la ora 19.30, la Catedrala Franciscană Sfântul Anton de Padova, aflată pe Blvd. Istiklal din Istanbul. 

Cecilia Bucerzan este absolventă a Universității de Muzică din București, Facultatea de interpretare muzicală, secția canto, unde beneficiază de îndrumarea profesoarelor Marina Mirea și Bianca Manoleanu la lied și oratoriu.

La un an după majorat, soprana devine membră a Corului Academic Radio, ansamblu cu care realizează multe minute de înregistrări speciale, emisiuni TV, concerte a capella și vocal-simfonice (Misa în si minor, Mathäuss Passion, Oratoriul de Crăciun de Bach, Anotimpurile și Creațiunea de Haydn, Misa Încoronării şi Recviem-ul de Mozart, Recviem-ul de Verdi, Simfonia a IX a de Beethoven, Carmina Burana etc.), turnee în țară și în străinătate (Israel, Germania, Spania, Bulgaria, Grecia, Cipru) alături de mari orchestre ale lumii și sub conducerea unor maeștrii ai baghetei de prestigiu precum: Sergiu Comissiona, Iosif Conta, Paul Popescu, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, James Levine , Neil Thompson, Michiyoshi Inoue, Milen Nachev, Jin Wang, Nayden Todorov.

Cecilia Bucerzan participă alături de Corul Academic Radio la mai multe ediții ale Festivalului Internațional "George Enescu". Soprana a urmat cursuri de Măiestrie Vocală în Elveția și în Bulgaria cu tenorul Boiko Zvetanov și cu tenorul Vasile Moldoveanu în București.

În paralel, Cecilia Bucerzan a desfășurat o bogată activitate solistică: Simfonia a IV-a de G. Mahler cu Orchestra Filarmonică din Bacău și dirijorul Emanuel Calef, Recviem de G. Faure cu Orchestra Filarmonică din Craiova și dirijorul Cristian Lupes, Gala de Operă cu Filarmonica din Ruse și dirijorul Nayden Todorov, Misa in Si minor cu Filarmonica din Iași și dirijorul Giusseppe Camerlingo, Opera în concert Flautul Fermecat de W.A. Mozart, cu Filarmonica din Pitești și dirijorul Vlad Agachi, alături de ansamblul Bucharest Brass și dirijorul Tiberiu Oprea la Filarmonica din Pitești.

Tot în postura de solistă, Cecilia Bucerzan susține, alături de Romanian Radio Brass Quintet, câteva concerte în piața Festivalului George Enescu, dar și alături de Corul de Copii Radio și Romanian Radio Brass Quintet la Sala Radio sau în acompaniamentul Orchestrei de cameră Radio, sub bagheta maestrului Toufic Maatouk, un program Vivaldi, cu "Gloria".

Fernando Mihalache este unul dintre puţinii acordeonişti români cu o prezenţă constantă pe multe scene din ţară şi din străinătate, într-o varietate de genuri artistice, de la spectacole muzicale sau de jazz, la concerte și recitaluri camerale. În plus față de activitatea sa artistică variată și inedită pe scena muzicală românească, Fernando Mihalache a reușit să marcheze și o schimbare importantă în educația muzicală din România.

În anul 2014 el a înființat prima clasă de acordeon la Universitatea Națională de Muzică din București.

Fernando Mihalache a studiat compoziția cu Liviu Dănceanu, în cadrul Universității Naționale de Muzică din București și a urmat apoi cursurile de master cu Aurel Stroe și Dan Dediu. Teza sa de doctorat a propus un subiect extrem de interesant în peisajul artistic autohton: „Muzica de film românească” și a fost elaborată sub îndrumarea profesorului Octavian Nemescu. După absolvirea cursurilor universitare a participat la workshopuri și cursuri de perfecționare în arta acordeonului cu profesori renumiți precum: Massimiliano Pitocco, Yuri Shishkin, Frank Angelis, Frederich Lips, Vojin Vasovici, Xiao Quing Cao, Raimondas Sviackevicius, Giuseppe Scigliano, Alfred Melichar. A susținut o serie de recitaluri ca membru al ansamblului Traffic Strings la Ateneul Român și la Sala Radio, precum și în țară, prin participarea la diferite festivaluri. Tot cu acest ansamblu a înregistrat și două compact discuri: Tango Finesse (2009) și Tango Aficionado (2013).

Alături de vibrafonistul Alexandru Anastasiu, Fernando Mihalache a pus bazele unui proiect de anvergură: Accord Vibes (acordeon, vibrafon și contrabas), alături de care a prezentat mai multe recitaluri și turnee și a înregistrat două compact discuri - Just Musette (2013) și Just Tango (2016).

Un alt proiect unic prin asocierea timbrală (flaut, acordeon, pian și contrabas), cât și prin repertoriul abordat este Maxim Quartet. În această formulă, Fernando Mihalache a fost aplaudat în festivaluri de prestigiu ca Festivalul George Enescu, European Weeks Festival în Passau (Gemania) sau Festival of Jerusalem (Israel).

În cadrul Festivalului „Săptămâna Internațională a Muzicii Noi” – ediția 2017 - a interpretat în primă audiție românească, alături de Orchestra de Cameră Radio, „Concertul pentru Acordeon și Ansamblu de Cameră”, creație ce poartă semnătura lui Aurel Stroe.

Printre piesele incluse în programul de la Istanbul figurează: G.Caccini - "Ave Maria"; J. S. Bach - "Bist du bei mir"; A. Vivaldi - "Domine deus"; W. A. Mozart - "Laudate dominum"; W. A. Mozart - "Cântec de leagăn"; Max Reger - "Maria Wiegenlied"; P. Mascagni - "Ave Maria";Şerban Nichifor - "Ave Maria"; Colaj colinde româneşti: - "O, ce veste", "Plecarea magilor", "Astăzi s-a născut", "Moș Crăciun", "Colindița".

Colaj colinde internationale: - "Stille nacht", "Les anges dans nos campagnes", "Adeste fideles", "White Christmas", urmate de Vals – D. Dediu; Balada – G. Enescu; Vals - E. Doga; Dansul lebedelor mici (moment din actul al II lea din Suita de balet Lacul lebedelor) - P.I. Ceaikovski; Dansuri slave – A. Dvorak; Malaguena – Ernesto Lecuona; Paris Cascade – Eugen Doga.

Concertul de colinde propus de reprezentanța noastră se înscrie în seria de proiecte culturale menite să contribuie la păstrarea și afirmarea identității etnice, culturale şi religioase, fiind un eveniment destinat cu prioritate diasporei române, dar și publicului local foarte interesat de tradițiile și obiceiurile naționale.

Catedrala Franciscană „Sf. Anton” din Istanbul deține o poziție importantă în rândul sălilor prestigioase de concerte din Istanbul, fiind gazda unor evenimente de înaltă ținută, dintre care amintim: Istanbul Bach Days, Festivalul Internațional de Muzică Clasică IKSV, Concerte de Crăciun, Festivalul de Muzică Camerală Opus Amadeus.

Construcția catedralei a început în anul 1906 și a fost finalizată și oferită pentru servicii religioase în anul 1912. Biserica a fost construită după planurile arhitectului Giulio Mongeri, care s-a născut în Istanbul. Biserica este de rit catolic, are hramul Sfântului Anton și a fost construită în stil neogotic, sub forma de cruce latină, cu dimensiunile 20m x 25m. Pereții interiori ai bisericii au fost acoperiți cu mozaic până la nivelul intâi, iar la exterior, fațada clădirii este din cărămidă roșie. Sfântul Anton este una dintre cele mai mari biserici catolice din Istanbul, exemplu de toleranță religioasă, fiind foarte căutată de turiști și de credincioși.