Seminar de traductologie dedicat traducerilor literare din limba română în limba spaniolă

Institutul Cultural Român de la Madrid mulţumeşte tuturor celor care au solicitat înscrierea la  Seminarul de traductologie prevăzut să se desfăşoare în perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2016 şi anunţă că, din motive logistice şi organizatorice, acesta se amână pentru o dată care va fi anunţată ulterior pe siteul Institutului (icr.ro/madrid/).

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la nr de telefon: 917 589 566.

***

Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Salamanca, organizează în perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2016 un Seminar de traductologie dedicat traducerilor din limba română în limba spaniolă a unor opere din literatura română. Seminarul se va desfășura la Facultatea de Filologie, din cadrul Universităţii din Salamanca.

Seminarul are ca obiectiv identificarea şi formarea unei noi generaţii de traducători de litaratură română, promovarea literaturii române și a traducerilor literare din limba română în limba spaniolă, şi totodată, aprofundarea studiului privind traducerile literare.

Seminarul se adresează persoanelor interesate de traducerile literare, cu vârsta minimă de 18 ani, a căror limbă maternă este spaniola, care au cunoștințe de limba română la un nivel avansat și care sunt dispuse să călătorească la Salamanca, Spania, în perioada 26 septembrie - 2 octombrie 2016, pentru a participa la atelierele de traduceri, la conferințele și întâlnirile cu editori spanioli, ce se vor organiza în vederea îmbunătățirii tehnicii de traduceri literare, din limba română în limba spaniolă.

 

CALENDAR DE DESFĂȘURARE

Perioada depunerii dosarelor: 15 iunie - 6 iulie 2016

Perioada de selecţie a dosarelor: 11-15 iulie 2016

Afișarea rezultatului selecției de dosare: 18 iulie 2016

Perioada depunerii contestaţiilor:19-21 iulie 2016

Perioada de soluționare a contestațiilor: 21-26 iulie 2016

Afișarea rezultatelor contestațiilor: 27 iulie 2016

Perioada desfăşurării seminarului de traductologie: 26 septembrie - 2 octombrie 2016

CONDIŢII DE PARTICIPARE:

Persoanele interesate vor trimite dosarele de înscriere la adresa: Plaza de la Lealtad, 3, entreplanta dcha. 28014 MADRID, până la data de 6 iulie 2016(data poștei). Vor fi acceptate doar dosarele expediate prin poştă tradiţională cu recomandare şi confirmare de primire.

 Nu vor fi acceptate lucrări expediate prin poştă electronică şi nici aduse personal la sediul Institutului Cultural Român de la Madrid.

Pentru a participa la Seminarul de traductologie, persoanele interesate trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

-          Vârsta minimă de 18 ani;

-          Limbă maternă spaniola.

 Dosarele de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente:

a)      Formularul de înscriere prevăzut în Anexa 1 la prezentul regulament

b)      Copie a documentului de identitate

c)      CV în format european (în limba spaniolă)

d)     Scrisoare de recomandare care să dovedească nivelul de cunoaștere a limbii române și interesul pentru traducerea literară

e)      Scrisoare de intenție

f)       Un document care să ateste cunoașterea limbii române la nivel avansat

g)      Traducerea în limba spaniolă a unui fragment din literatura română de maximum o pagină A 4.Traducerea va fi redactată în limba spaniolă, caracter Times New Roman 12, la un rând şi va fi imprimată pe suport hârtie A4. Atât textul în limba română, cât şi traducerea acestuia în limba spaniolă vor fi trimise  atât tipărite pe hârtie, format A4, cât şi pe suport electronic (CD/DVD).

Nu se acceptă dosare colective şi nici dosarele incomplete.

 La încheierea seminarului, dosarele nu vor fi returnate concurenţilor.

Anunţarea persoanelor admise pentru a participa în cadrul seminarului de traductologie se va face pe 18 iulie 2016, iar anunţarea răspunsului la contestaţii se va face pe data de 27 iulie 2016. Ambele anunţuri vor fi postate pe pagina Web www.icr.ro/madrid/.

În cazul în care unul sau mai mulţi participanţi nu pot participa la seminar, vor fi contactaţi ceilalţi participanţi înscrişi, în ordinea clasamentului, şi numai dacă îndeplinesc toate criteriile de participare.

Decizia juriului este inapelabilă.

 Institutul Cultural Român de la Madrid îşi rezervă dreptul de folosire a textelor traduse în cadrul seminarului doar pentru publicarea sa în diverse materiale şi pe diverse suporturi, fără urmărirea unui scop economic.

PARTICIPARE ÎN CADRUL SEMINARULUI DE TRADUCTOLOGIE:

  În urma selecţiei dosarelor, vor fi admise minimum 8 şi maximum 10 persoane. ICR va suporta cheltuielile de cazare pe întreaga perioadă a seminarului, într-un spaţiu de cazare selectat de ICR Madrid, va pune la dispoziţia participanţilor toate materialele necesare bunei desfăşurări a acestuia şi va acoperi cheltuielile logistice pentru organizarea Seminarului de traductologie. Angajamentele asumate de către ICR se vor realiza în baza unor contracte specifice încheiate între ICR şi participanţii la seminar.

 La finalul seminarului, cursanții vor primi un certificat de asistență, care va include atelierele și conferințele la care au participat.

 ICR nu va deconta cheltuielile de transport, cele ocazionate de obținerea vizei, cheltuielile de masă sau alte cheltuieli personale ale participanţilor.

JURIUL:

 

Juriul va fi format din profesori universitari, traducători şi un reprezentant al Institutului Cultural Român de la Madrid, care nu va avea drept de vot. În cazul în care, în urma selecției dosarelor și a jurizării, nu sunt admiși minimum 8 cursanți, ICR îşi rezervă dreptul de a anula concursul.

 Prin înscrierea la acest seminar de traductologie participanţii se obligă să respecte termenii şi condiţiile prezentului regulament, aprobat prin Ordinul Preşedintelui Institutului Cultural Roman nr. 263/ 14.06.2016.


Regulamentul de participare la Seminarul de traductologie Anexa 1 - Formular de înscriere Reglamento de participación al seminario de traducción Anexo 1 -Ficha de inscripción