”România gustoasă” la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia

În 26 septembrie, oferta de turism a României a fost prezentată, la Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia, în cadrul unei seri speciale la care au participat aproximativ 150 de reprezentanţi ai companiilor poloneze de turism şi ai presei locale. Prezentarea a fost însoţită de o degustare de bucate şi vinuri româneşti. Au fost servite faimoasele sarmale cu mămăliguţă, ardei umpluţi, salată de vinete şi de boeuf, cozonac, totul udat cu unele dintre cele mai bune vinuri. Evenimentul a fost realizat pornind de la formatul programului ICR-Varşovia,„România gustoasă" şi a reuşit să pună deopotrivă în valoare oferta de turism a României şi rafinamentul culturii culinare româneşti. Evenimentul a avut loc în Sala Goethe a Palatului Culturii şi Ştiinţei şi a fost organizat în colaborare de ICR-Varşovia şi Biroul de Turism al României din Berlin.