ROMA. „Sertarul cu aplauze”, prezentat în cadrul seriei „I Mercoledì Letterari”

O nouă ediție a întâlnirilor „I Mercoledì Letterari”, având-o ca invitată de onoare pe apreciata poetă și scriitoare Ana Blandiana are loc miercuri, 14 iulie 2021, ora 18:00, la Casa delle Letterature din Roma (Piazza dell’Orologio 3 – Roma). Evenimentul este organizat de Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Casa delle Letterature și cu Editura Elliot, cu patronajul Ambasadei României în Italia și propune publicului această întâlnire, prilejuită de publicarea romanului „Sertarul cu aplauze” / „Applausi nel cassetto” la Editura Elliot din Roma, în traducerea reputatei româniste, prof. Luisa Valmarin. La prezentarea în premieră a volumului, alături de autoare, vor participa criticul literar Renato Minore și prof.Luisa Valmarin, alături de prof.Bruno Mazzoni. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile, cu rezervarea obligatorie a locului la adresa de e-mail: casadelleletterature@bibliotechediroma.it

La aproape 30 de ani de la prima ediție românească, romanul, care se bucură deja de girul criticii italiene printr-o serie de recenzii în publicații culturale prestigioase, a apărut acum pentru prima oară în traducere integrală într-o limbă străină. Ana Blandiana este cunoscută și apreciată de publicul italian prin patru dintre volumele sale de poezie traduse și a obținut mai multe premii și recunoașteri în Peninsulă, precum Premiul literar „Giuseppe Acerbi”, Premiul Internațional Camaiore, Premiul pentru poezie de la Aquila și Premiul Fundației „Terzo Pilastro”.

Aproape zece ani i-au trebuit Anei Blandiana ca să scrie acest roman (1983-1991). Dar, chiar dacă scrierea lui nu i-ar fi luat atâta timp, e greu de crezut ca el ar fi putut vedea lumina tiparului înainte de 1990. Fiindcă, între atâtea romane care vorbeau despre actualitatea, expirată, a „obsedantului deceniu“ – cum numise Marin Preda anii '50 ai veacului trecut –, Sertarul cu aplauze a refuzat de la bun început compromisul obligatoriu al localizărilor în timp acceptate, optând pentru confruntarea directa cu universul concentraționar al societății comuniste ca atare. De aceea, lipsit de limbajul esopic al scrierilor ce aveau de înfruntat cenzura, romanul Anei Blandiana se citește și astăzi cu neștirbit interes. El este o tulburătoare mărturie asupra câtorva destine paralele, urmând fiecare un traseu strict supravegheat; o mărturie încheiată cu strigătul de deznădejde al autoarei în fața neputinței de a schimba aceste destine sub apăsarea cărora au trăit atâția dintre noi – de a pune capăt coșmarului în care am mai fi trăit și azi cu toții, fără cotitura istorică ce a făcut posibilă însăși apariția acestei cărți.

Născută în 1942, la Timișoara, Ana Blandiana a debutat ca poetă în anul 1954 în reviste de tineret, apoi în „Tribuna” (1959) și în antologia „30 de poeți tineri”. După debutul editorial cu placheta „Persoana întâia plural” (1964), s-a impus printre poeții cei mai reprezentativi ai epocii, publicând „Călcâiul vulnerabil” (1966) și „A treia taină” (1969, Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor). A continuat cu alte cărți de poezie: „Cincizeci de poeme” (1970), „Somnul din somn” (1977), „Ochiul de greier” (1981), „Ora de nisip” (1983), „Stea de pradă" (1985), „Arhitectura valurilor" (1990), „La cules de îngeri” (1998), „Soarele de apoi” (2000, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie), „Refluxul sensurilor” (2004). A scris versuri și pentru copii: „Întâmplări din grădina mea” (1980), „Întâmplări fără Arpagic pentru cititorul cel mic” (1991), „Cartea albă a lui Arpagic” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii). A semnat tablete, eseuri, însemnări de călătorie, adunate în volumele „Calitatea de martor” (1970), „Eu scriu, tu scrii, el, ea scrie” (1976), „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile” (1978), „Coridoare de oglinzi” (1984), „Autoportret cu palimpsest” (1986), "Ghicitul în mulțimi”, „Geniul de a fi” (1998), „Cine sunt eu?” (2001). A publicat, în colaborare cu soțul său, Romulus Rusan, cărți de interviuri cu personalități ale culturii românești: „Convorbiri subiective” (1972), „O discuție la Masa Tăcerii” (1977). Abordând și proza fantastică, a scris "Cele patru anotimpuri" (1977, 2001) și „Proiecte de trecut” (1982) — ambele volume apărând sub titlul „Orașul topit și alte povestiri fantastice” în 2004. În 1992 i-a apărut romanul „Sertarul cu aplauze”, care s-a bucurat de o foarte bună primire din partea publicului și a criticii (următoarele ediții 1998, 2002, 2004), iar în 1994, volumul de nuvele „Imitație de coșmar”. În afara volumelor de poezie traduse în foarte multe limbi, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, SUA, Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. Este fondatoare și președinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței de la Sighet. Este președintele PEN Clubul Român și al Comisiei de Onoare a Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei de poezie „Stephane Mallarmé” (din 1997) și al Academiei Mondiale de Poezie, primul scriitor român ales membru al Academiei Europene de Poezie (din martie 1999). Deține numeroase premii literare, printre care: Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București (1980), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1970), Premiul internațional „Gottfried von Herder” (1982, Viena), Premiul Național de Poezie (1997), Premiul revistei „Luceafărul” (1998), Premiul „Opera Omnia” (2001), Premiul Internațional „Vilenica” (2002), Premiul revistei "Poesis" (2003), Premiul internațional „Giuseppe Acerbi” și Premiul internațional Camaiore (Italia), Marele Premiu al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”, ediția a XXVII-a (2007). Volume publicate în Italia: Un tempo gli alberi avevano gli occhi, traducere de Biancamaria Frabotta și Bruno Mazzoni, Donzelli 2005; Il mondo sillaba per sillaba,traducere de Mauro Barindi, Saecula 2012; La mia patria A4. Nuove poesie, traducere de Mauro Barindi, Aracne 2015; L'Orologio senza ore, traducere de Bruno Mazzoni, Elliot 2018 și Applausi nel cassetto,traducere de Luisa Valmarin, Elliot Edizioni, 2021

Renato Minore este jurnalist, poet și prozator, trăitor la Roma de mai bine de treizeci de ani. Printre cărțile sale de poezie amintim: Non ne so più di prima, Le bugie dei poeti, Nella notte impenetrabile, O caro pensiero (Premiul Viareggio în 2019) Ca prozator a publicat volumele: Leopardi. L’infanzia le città gli amori(finalist al Premiului Strega în 1987), Il dominio del cuore, Rimbaud (Premiul de selecție Campiello). Ca eseist: Il gioco delle ombre (Premiul Flaiano), Amarcord Fellini, I moralisti del Novecento, La promessa della notte (Premiul Estense). Critic literar la “Il Messaggero”, a scris în “La Repubblica”, “Tuttolibri” “Il Mondo” “Paragone” și a predat la Universitatea din Roma și la Luiss -Libera Università Internazionale degli Studi Sociali Guido Carli

Născută la Bolzano, prof.univ. Luisa Valmarin este unul dintre numele de referință în studiul academic al limbii, literaturii și culturii române la nivel academic în Italia. S-a licențiat în Litere moderne în 1966, cu o lucrare de lingvistică română dedicată studiului verbului în Dicționarul lui Laurian și Massim (București 1871), lucrare rămasă de referință în domeniu. Din 1982 predă Limba și literatura română la Departamentul de Studii Romanice al Universității "La Sapienza" din Roma., unde a coordonat pentru o lungă perioadă secțiunea didactică a Cursurilor de Studii ale Limbilor și Literaturilor Moderne și de Mediere Lingvistico-Culturală. În perioada 2006-2010 a fost director al Departamentului de Studii Romanice. În 1988 a fondat revista Romània Orientale, al cărei director este; revista a ajuns la cel de-al 25-lea an de activitate. A fost președinte al Asociației Italiene de Studii Sud-Est Europene (AISSEE), este membru fondator și a fost președinte al Asociației Italiene de Românistică (AIR) și este membru fondator al Societății Italiene de Filologie Romanică (SIFR). Ca cercetător al literaturii române, a preferat întotdeauna perioada veche, dar s-a aplecat și asupra literaturii contemporane și asupra folclorului literar. Ca traducător, în ultimii ani a publicat în italiană texte de Norman Manea, Sidonia Drăgușanu și Ana Blandiana. În 2003, președintele României i-a conferit Ordinul Național "Serviciul Credincios" în gradul de Mare Ofițer.

Prof. univ. Bruno Mazzoni – născut la Napoli, este unul dintre cei mai importanți traducători din română în italiană, printre autori numărându-se Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Herta Müller, Max Blecher, Denisa Comănescu. Și-a manifestat interesul pentru cultura română încă din anii studenției, la Universitatea „Federico II“ din Napoli, când, după ce a primit o bursă în România, a ales un subiect legat de ideologia lingvistico-literară și mișcare politică la Școala Ardeleană pentru lucrarea de diplomă. Ulterior, a urmat studii doctorale în România, sub îndrumarea prof. univ. Iorgu Iordan. A fost lector de limba italiană la Universitatea din București și conferențiar la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Este autor al unor studii dedicate lui Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu, dar și al unui volum despre inscripțiile din Cimitirul de la Săpânța, Le iscrizioni parlanti del cimitero di Săpânţa (Edizioni Ets, 1999). În 2003, a primit Premiul național pentru traducere din partea Ministerului Culturii din Italia. Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara și al Universității din București, deține Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor, conferit de Președinția României și Ordinul Heruvimului acordat de Universitatea din Pisa.

Programul „I Mercoledì Letterari” inițiat de Accademia di Romania în urmă cu trei ani, și-a propus să prezinte și să promoveze opere ale scriitorilor români recent traduse și publicate la edituri din Italia, precum și cărțile unor autori italieni care abordează teme legate de cultura română.