RECOMANDARE: Spectacolul “Elevator” de Gabriel Pintilei în Barcelona

Spectacolul "Elevator" de Gabriel Pintilei, al companiei de teatru 45Tallers se va juca în fiecare sâmbătă a lunii iulie în Barcelona, la sala de teatru Porta 4 (C. Esglesia 4-10, Local 6, Barcelona), la ora 20:00.
Compania de teatru 45Tallers a fost înființată în 2012 de către actorii de origine română Doru Mihai Taloș și Oana Mardare. Cei doi actori sunt absolvenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca. Au colaborat timp de un an cu Teatrul "I.D. Sârbu" din Petroșani, dar s-au decis să se reorienteze spre teatrul independent. Din acest motiv, în anul 2010, s-au stabilit în Barcelona, unde au urmat cursurile Școlii Internaționale de Teatru ESTUDIS Berty Tovias. Au lucrat timp de doi ani după metoda maestrului francez Jacques Lecoq, cunoscut la nivel internațional pentru caracterul universal al pedagogiei sale. În plus, au intrat în contact cu oameni de teatru de diferite naționalități și au avut prilejul de a învăța despre mecanismele teatrului independent.
Astfel, și-au înființat propria companie de teatru al cărei prim proiect, "Elevator", reprezintă o colaborare cu alți artiști români: Gabriel Pintilei (autorul textului) și Cristian Ban (regizor de teatru).

Spectacolul "Elevator" a avut premiera în august 2012 și se joacă în continuare în sălile independente de teatru din Barcelona. Momentan, compania 45Tallers colaborează cu La Bitacora Teatro pentru proiectul "El Circo del Emperador". Acest spectacol a avut premiera în martie 2013 la sala Almazen și se va mai prezenta în zilele de 18 aprilie, 23 mai si 20 iunie, în cadrul ciclului "AlmasEmergentes". Spectacolul are un caracter universal, fiind povestea unor doi tineri îndrăgostiți care, încercând să fugă de lume, cad în capcana propriei dorințe de izolare și rămân blocați în liftul unei fabrici abandonate. În acel lift timpul se dilată și cei doi ajung să se cunoască în 20 de zile cât se cunosc doi oameni într-o viață.
Reprezentaţii în limba spaniolă.