RECOMANDARE: Dan Lungu, „Sunt o babă comunistă!”

Romanul continuă „experimentul de mentalitate” început de Dan Lungu cu „Raiul găinilor” - coborârea într-un comunism remanent nu la nivel politic sau social, ci la nivelul omului obişnuit trecut prin acel sistem şi profund marcat de el. „Sunt o babă comunistă!” te provoacă să zâmbeşti, să râzi în hohote, să te întristezi, dar mai ales să-ţi întrerupi, pentru câteva clipe, lectura şi să ieşi afară spre a te convinge că realitatea e altfel, că oamenii sunt altfel. Însă, chiar şi după acest exerciţiu, nu-ţi rămâne decât şansa să constaţi că scriitorul ţi-a cunoscut vecina de bloc, pe fiica acesteia plecată în Canada, l-a cunoscut pe fostul tău coleg de serviciu care spunea bancuri politice, fiind în acelaşi timp informator, te-a cunoscut pe tine. Şi apoi a scris această carte tocmai pentru a ne oferi tuturor o nouă oglindă, în care să ne vedem aşa cum suntem şi cum, de multe ori, n-am vrea să fim.
Dan Lungu (1969, Botoşani), conferenţiar la Catedra de Sociologie, Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai traduşi scriitori din noua generaţie, cărţile sale fiind publicate în zece limbi: franceza, germana, italiana, spaniola, poloneza, slovena, maghiara, bulgara, greaca şi turca. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi este redactor al revistei „Au Sud de l’Est” (Paris). În 1996, iniţiază la Iaşi grupul literar Club 8. În 2001 şi 2002, redactor-şef al revistei de cultură „Timpul”. În 2005, face parte din grupul de scriitori romani invitaţi la „Les belles étrangères”, Franţa. Romanul de debut, „Raiul gainilor” (Polirom, ediţia I, 2004), a fost patru luni în topul vânzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania. Cel de-al doilea roman este „Sunt o baba comunista!” (Polirom, ediţia I, 2007), versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene „Jean Monnet” (Franţa, 2008). Tot la Polirom a mai publicat două volume de proză scurtă, „Băieţi de gaşcă” (2005) şi „Proza cu amănuntul” (ediţia a II-a, 2008), şi romanele „Cum să uiţi o femeie” (ediţia I, 2009) şi „În iad toate becurile sunt arse” (2011). Alături de Radu Pavel Gheo a coordonat volumul colectiv „Tovarăşe de drum. Experienţa feminină în comunism” (2008), iar alături de Lucian Dan Teodorovici a coordonat „Str. Revoluţiei nr. 89” (2009). Este distins cu Premiul Societăţii Junimea pentru activitatea literară pe 1993, Premiul Editurii Nemira pentru proză scurtă (1997), Premiul USR, filiala Dobrogea, pentru debut în proză (1999), Premiul Goethe Zentrum pentru promovarea originalităţii, ca reprezentant al Clubului 8 (2001), Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2005), Premiul „Vasile Pogor”, al Primăriei Municipiului Iaşi, pentru activitatea literară (2007), Personalitatea culturală a anului (2009), Premiul USR, filiala Iaşi, pentru proză (2010). Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
(www.polirom.ro)

Carte apărută cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Autor: Dan Lungu
Titlu: “Sunt o babă comunistă!”
Titlu în spaniolă: “¡Soy un vejestorio comunista!”
Editura: Pre-Textos
Traducători: Joaquín Garrigós
An: 2009
ISBN: 978-84-8191-978-3
Nr. pagini.: 224
Preţ: 22 €