Primăvara muzicală: concert al cvartetului "Intermezzo" al Facultaţii de muzică a Universităţii Transilvania din Braşov

Concertul face parte din acţiunile de diplomaţie culturală, desfăşurate în contextul exercitării de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, fiind organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei în colaborare cu ICR de la Madrid.

Concertul va avea loc pe data de 19 martie, la ora 19:30, în Basilica Pontificia de San Miguel din Madrid (Calle de San Justo, 4).

Cvartetul "Intermezzo"al Facultăţii de muzică din cadrul Universităţii "Transilvania" din Braşov este compus din: Cătălina Maria CĂLIN (vioară 1), Mihail CARDIŞ (vioară 2), Andreea TOFĂNEL (violă), Flavia Ofelia NIŢU (violoncel) şi va avea ca invitat pe Alexandru MANOLE (chitară).
Coordonator: conf.dr. Alina-Maria NAUNCEF- vioară

În program, lucrări din: George Enescu, Constantin Dimitrescu, Grigoraș Dinicu, Isaac Albeniz, Roland Dyens, Carlo Domeniconi, Heitor Villa Lobos.

Basilica Pontificia de San Miguel, situată vis-à-vis de actualul sediu al ICR de la Madrid, reprezintă una dintre cele mai importante clădiri ale barocului spaniol. Construită în stil baroc italian în secolul XVIII, a fost inclusă în patrimoniul arhitectonic naţional din anul 1984.

Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov promovează un sistem educațional bazat pe încurajarea excelenței în activitatea de creație și interpretare artistică și de cercetare științifică.