Președintele ICR și ambasadorul Franței în România luptă împotriva violenței față de femei

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 15/12/2017 * Problematica violenței asupra femeilor, răspunsurile naționale și internaționale, schimbul de bune practici și creșterea gradului de conștientizare a publicului neinstituțional pe această temă, au constituit subiectul seminarului internațional „Identificarea, definirea și eliminarea violențelor împotriva femeilor”, organizat de Ambasada Franței în România, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe al României, Agenția națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați și Institutul Cultural Român, în marja evenimentelor care au avut loc cu prilejul Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. Desfășurat luni, 11 decembrie 2017, la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu” din București, seminarula fost deschis de ”MANIFEST”, proiectul realizat de tinerii artiști români Alina Gurguță, Ellida Toma și Matei Arnăutu și prezentat cu susținerea Institutului Cultural Român. Rolul seminarului a fost evidențiat în discursurile de introducere susținute de doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Franței în România, și doamna Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român.


„Trebuie să acționăm în plan național, în sânul comunităților noastre, pentru ca această luptă să aibă rezultate concrete și să ducă la o eliminare treptată a acestor violențe ce țin de o altă epocă și pe care civilizațiile noastre nu trebuie să le mai tolereze. Trebuie mai ales să introducem în intimitatea căminelor convingerea că aceste agresiuni fizice, morale, economice, sexuale nu mai sunt acceptabile și nu reprezintă normalitatea, așa cum cred încă multe victime. Aceste acțiuni înseamnă denunțare, reprimare, dar mai ales sensibilizare, educație și prevenire”, a subliniat doamna Michèle Ramis, Ambasadorul Franței în România.

„Discriminarea și violența împotriva femeilor trebuie văzute și numite, așa cum o spune și titlul acestui seminar, pentru a putea fi eliminate. ICR este și va rămâne implicat în astfel de proiecte întrucât nutrim convingerea că problemele sociale nu pot fi separate de o dimensiune culturală. Instrumentele legislative sunt esențiale în lupta cu asemenea tare, dar, la fel de importantă este și promovarea unei culturi a respectului și egalității de gen reale” a subliniat în intervenția sa președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu.

Cei trei tineri artiști români care au expus, de la Universitatea Națională de Arte, drd. Alina Gurguță, drd. Ellida Toma și dr. Matei Arnăutu au explicat implicarea în proiect: ”Folosirea chipurilor noastre în această colecție este modul nostru de a ne mobiliza și de a spune ”Stop Violenței!” și ”Stop Indiferenței!” Pentru că despre asta este vorba: trebuie să ne implicăm cu toții. În această colecție de piese vestimentare neconvenționale am transpus încercarea noastră de a ne imagina lumea unei victime, o lume lipsită de culoare, întunecată, dominată de durere și de tristețe” a declarat Ellida Toma.

„Roșul folosit simbolizează sângele victimelor în această lume întunecată. Este o solidarizare a noastră cu victimele femei care cad pradă violenței” a adăugat Alina Gurguță.

La rândul său, Matei Arnăutu a pledat pentru implicare și pentru renunțarea la a trăi într-o zonă de confort : ”Pentru mine, ca bărbat, este un exercițiu de empatie cu eventualele victime ale acestui tip de violență. Dincolo de zona de confort pe care ne-o creăm, din care fac parte oameni care ne plac, există momente neplăcute, de violență, pe care trebuie să le conștientizăm ori de câte ori se poate, pentru ca să dispară”.

https://www.stiripesurse.ro/pre-edintele-icr-i-ambasadorul-fran-ei-in-romania-lupta-impotriva-violen-ei-fa-a-de-femei_1238013.html