„Poeteca”, seară pluridisciplinară românească la Festivalul Printemps des Poètes 2020

Poezia, dansul, muzicași arta plastică vor fi prezente în cadrul serii pluridisciplinare „Poeteca”, care se va desfăşura vineri, 6 martie, ora 19.00, la Sala bizantină a Hôtel de Béhague – reședința Ambasadorului României în Franța, în cadrul Festivalului Printemps des Poètes 2020. Institutul Cultural Român de la Paris este partener al festivalului, prin susţinerea acordată Wandei Mihuleacși editurii Transignum.

„Printemps des poètes” este o platformă culturală de mare prestigiu în Franța, evenimentul fiind considerat, în același timp, un „Centru cultural (virtual) al resurselor pentru Poezie”. Spectacolul prezentat în 6 martie, beneficiind de participarea extraordinară a dramaturgului franco-român George Banu, este compus din mai multe performanțe pluridisciplinare.

Din program:

„Dispariție și deconstrucție”, text de George Banu, cu participarea specială a dramaturgului George Banu, contribuția textuală și performativă a lui Carole Carillio Mesrobian (poetă și co-editoare a revistei „Recours au poème”), Davide Napoli (poet, performeur);

„Damnatio Memoriae”, poem de Maryline Bertoncini, muzica de Damien Chirron, interpretată la pianși la saxofon de Philippe di Betta;

„Europe -cousu et décousu”, text de Rodica Draghicescu în franceză, germană și română, performanță de Bonnie Tchien Hy & Isabelle Maurel, muzica de Horia Surianu;

„Effacer la preuve”, text de Anne de Commines, tradus în română de Carmen Vlad, proiecții de picturi de Petru Lucaci (cu proiectorul din Sala bizantină, pe un ecran de mari dimensiuni), muzica de Hery Ujjiaya interpretată la diverse instrumente tradiționale orientale;

„Symphonie Plastemique”, performanță poetică, participativă de Davide Napoli, în franceză, italiană română și latină, cu Carole Mesrobian, Isabelle Maurel, Bonnie Tchien Hy.

Intrare liberă cu înscriere obligatorie la: https://poeteca.eventbrite.fr.