În cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Târgul internaţional de carteLibros Mutantes, gazduit de prestigiosul centrul de cultură La Casa Encendida, România va participacu proiectul PUNCH de libros.
Libros Mutantes este un târg specializat în publicaţii de artă independente, care s-a organizat pentru prima dată în anul 2010, ca o propunere alternativă la Noaptea Cărţilor(care are loc în Spania şi în mai multe oraşe europene în fiecare an în data de 23 aprilie).A fost conceput ca un eveniment prin care se dorea să se facă cunoscută activitatea editorilor independenţi, urmărindu-se, în acelaşi timp, să se ofere o “altfel de perspectivă asupra cărţilor” (după cum declară Silvia Bianchi, comisarul Târgului). Este vorba de un proiect prin care se doreşte să se fuzioneze editarea cu artele vizuale. Acest târg reprezintă opanoramă efervescentă a ce se întamplă în prezent în publishingul de artă independent din lume şi din România.
La Casa Encendida este un centru social şi cultural al fundaţiei Montemadrid, un spaţiu deschis şi dinamic unde se organizează proiecte cu specific avangardist, dar şi activităţi educative care au ca teme cultura, solidaritatea, mediul înconjurător şi educaţia;
Misiunea PUNCH este orientată în sens dublu. Prin publicaţiile proprii şi activităţile de distribuţie internaţională se urmăreşte, pe de o parte, promovarea internaţională a practicii artiştilor români prin mediul tipărit şi, pe de altă, prin activitatea de librărie se doreşte crearea de resurse de publicaţii de profil, uşor accesibile comunităţii artistice locale.
Prin participarea PUNCH la târgul internaţional de carte Libros Mutantes se doreşte promovarea publicaţiilor româneşti (şi implicit a artiştilor şi a scenei de artă din România) selectate de un public internaţional numeros şi specializat, format din curatori, colecţionari, artişti, bibliotecari şi staff din instituţii şi organizaţii culturale, librari şi public general interesat -PUNCH fiind prima şi singura plataformă din România care are un rol activ în această direcţie.
Loc: Casa Encendida, Ronda de Valencia, 2, 28012 Madrid
Perioada: 20-22 de abril de 2018