Participare românească la Festivalul El Obrador dʼestiu

Reprezentanţa Institutului Cultural de la Madrid sprijină participarea lui Gabriel Sandu -jurnalist, dramaturg şi actor în domeniile artelor spectacolului- la Festivalul lʼObrador dʼestiu organizat la Sala Beckett din Barcelona, unul dintre cele mai importante evenimente din peisajul teatral catalan care a ajuns anul acesta la cea de-a 13-a ediţie.

Gabriel Sandu este în prezent bursier al asociaţiei Friends For Friends, participând într-un proiect de educaţie alternativă despre modelele pozitive ce pot fi implementate în sistemul educaţional preuniversitar din România. A fost unul dintre cei zece dramaturgi români selectaţi să facă parte din programul internaţional Fabulamundi, care are ca scop promovarea dramaturgiilor naţionali pe scena lumii şi, în luna octombrie 2017, în urma unui concurs organizat de Departamentul de Stat al Statelor Unite al Americii, a fost unul din cei 16 finalişti care au participat într-un proiect jurnalistic în S.U.A. În anul 2016 a fost selecţionat să participe la rezidenţele de creaţie desfăşurate la Reactor de Creaţie şi Experiment din Cluj, organizate cu sprijinul Ministerului Culturii; în 2013 a scris şi a interpretat în proiectul “Europes”, regizat de Armel Roussel, pe scena Teatrului Naţional din Bruxelles.

Sala Beckett este un teatru în cadrul căruia funcţionează şi un centru de cercetare şi pedagogie teatrală axat pe dramaturgie. A fost inaugurat în anul 1989, unde avea sediul compania teatrală "El Teatro Fronterizo şi unde se organizau, cu preponderenţă, spectacole de dramaturgie contemporană. De-a lungul timpului, în această sală au avut loc reprezentaţii ale mai multor dramaturgi, cum ar fi Samuel Beckett (de unde şi numele actual al Sălii), David Mamet, Harold Pinter etc. În 2005 a primit Premiul Naţional al Teatrelor din Catalonia, iar în 2011 s-a creat o fundaţie pentru a promova teatrul catalan la nivel internaţional.

Programul complet se poate consulta accesând următorul link: https://www.salabeckett.cat/es/

Loc: Barcelona, SalaBeckett, Pere IV, 228-232, Barcelona 08005

Perioada: 8 - 28 iulie