Participare românească la expoziția internațională “Chasing Pavements” din Tel Aviv

Ediția 2021 a programului “Loving.Art Making.Art” (L.A.M.A), derulat anual de Primăria Tel Aviv, a avut loc în perioada 14-16 octombrie 2021. Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Primăria Tel Aviv-Yaffo, a sprijinit participarea românească în cadrul expoziției internaționale “Chasing Pavements”, care s-a desfășurat în cadrul programului L.A.M.A.

Tema ediției din acest an a fost întâlnirea dintre spațiul public și spațiul privat în contextul urban și al diversității sociale, etnice și umane. Programul s-a desfășurat în aer liber, în Parcul Hamesila și de-a lungul străzilor adiacente primei stații de tren din Tel Aviv.

România a fost reprezentată în program de artistul Vlad Nancă, care a expus lucrarea intitulată “The merger of the room space with the exterior space”, realizată în 2020.

Accesul la expoziția internațională și la celelalte evenimente din program a fost liber pentru publicul vizitator.

Vlad Nancă (n. 1979) locuiește și lucrează în București, a studiat la Universitatea de Artă București, secția Fotografie și Video.Începând cu anul 2001, a expus în întreaga Europă, implicându-se în diverse proiecte de artă care utilizează fotografia pentru a documenta urbanismul.A fost unul dintre fondatorii platformei online„Începem”, menită să lege artiștii, promotorii și proprietarii de galerii, care a rulat din 2003 până în 2008. Primele sale lucrări utilizează simboluri culturale și politice, evocând adesea nostalgia prin cuvânt, care trimite auditoriul la istoria locală recentă. Instalațiile, sculpturile sau obiectele de design, spațiul public devine atât locul său de joacă cât și centrul său de cercetare. Stilul lui Vlad Nancă a fost influențat de tradiția lui Brâncuși în contexte contemporane.