Participăm la FLIPAS 2023: Alina GURGUȚĂ - modă sustenabilă

ICR Madrid organizează prezența creatoarei de modă Alina Gurguță la Festivalul Culturii Urbane FLIPAS, în perioada 2-6 noiembrie 2023, cu proiectul „REfashion. REcycling. REuse. REinterpretation”. Este vorba despre crearea de obiecte de îmbrăcăminte din materiale reciclate.

Creatoarea va susține ateliere intensive pe marginea obiectelor vestimentare din materiale reciclate, pe 3, 4 și 5 noiembrie, la Universidad Carlos III, campusul din Leganés.

Alina Gurguță (n. 1981, România) a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design, Universitatea Națională de Arte din București, a continuat cu Masterul în Strategii de Modă și costum și doctoratul în Arte Vizuale, la aceeași universitate. Fashion designer, stilist de modă, scenograf, în prezent este lector în cadrul departamentului Modă-Design Vestimentar, de la Universitatea Națională de Arte din București.

Festivalul Culturii Urbane FLIPAS (Festival Internacional de Palabra, Acción y Sonido) este organizat de membrii rețelei EUNIC Madrid și reprezintă o platformă de prezentare a tendințelor și semnificației culturilor urbane în timpurile noastre: performance-uri artistice, masterclass-uri și conferințe care declină conceptul de cultură urbană sub mai multe forme. Publicul-țintă sunt tinerii și locuitorii din periferiile orașului, cu scopul de a-i include în dezbaterea publică despre cultura europeană.

https://www.facebook.com/stiri.tvr.ro/videos/302812852569522/?mibextid=zDhOQc