„Parsifalˮ de Richard Wagner, la Ateneul Român - conferință de presă

Parsifal de Richard Wagner, la Ateneul Roman - conferinta de presa

Luni, 12 septembrie 2016, ora 13.00, a avut loc, la Hilton Athenee Palace, sala Diplomat, conferința de presă în care s-a anunțat cel mai important eveniment cultural-muzical al stagiunii 2016-2017 - „Parsifalˮ de Richard Wagner. La conferința de presă au luat cuvântul E.S. Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania, dirijorul Christian Badea, Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu", și Bogdan Oșlobeanu, Project Director KazMunayGas International. 

Christian Badea împreună cu Orchestra și Corul Filarmonicii „George Enescu" realizează două spectacole unice cu Actul I din opera PARSIFAL de Richard Wagner. Apreciat drept unul dintre cele mai importante evenimente cultural-muzicale ale anului, concertul-spectacol Parsifal va avea loc în zilele de 7 și 8 octombrie 2016, la Ateneul Român, și reprezintă deschiderea de gală a stagiunii de concerte a Filarmonicii „George Enescu". Cele două concerte-spectacol oferite de Fundația Română pentru Excelență în Muzică, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu" și Institutul Cultural Român, sunt realizate datorită strânsei colaborări cu partenerii care susțin și finanțează acest proiect. O importanță primordială o are colaborarea cu KMG International (Rompetrol) - Azamat Zhangulov Senior VP - Partener Principal al proiectului.

Principalele declarații din cadrul conferinței de presă

E.S. Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania: „Nu pot decât să apreciez faptul că în România - o ţară cu mare tradiţie muzicală şi potenţial artistic - şi opera lui Richard Wagner va fi în viitor pusă în scenă şi cultivată corespunzător importanţei sale (...) În mod practic, Societatea Wagner va aduce, cu siguranţă, o contribuţie durabilă schimbului cultural între România şi Germania. Putem să ne bucurăm deja cu toţii de experienţe artistice de neuitat".

Christian Badea: „Vreau să mulțumesc în mod cât se poate de public unor parteneri și prieteni foarte importanți. O să încep cu domnul ambasador Werner Hans Lauk, care ne-a acordat onoarea și încrederea de a fi președinte de onoare al Societății Wagner. De asemenea, aș vrea să mulțumesc unor persoane care nu sunt aici. În primul rând, Azamat Zhangulov, care este Senior Vice-President la KazMunayGas International, mulțumesc Institutului Cultural Român și domnului Radu Boroianu, care cunoaște foarte bine fenomenul cultural și care nu a avut nevoie de prea multe explicații din partea mea când i-am spus că aș vrea să fac Parsifal de Wagner. A fost imediat de acord, a fost entuziasmat. Din nou, ne-a venit în ajutor într-un mod determinant. După aceea, mulțumesc ARCUB, Ministerului Culturii și multor alți sponsori, Deutsche Bank, MasterCard, Banca Transilvania, Würth România". 

Andrei Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu": „Proiectul acesta, în sfârsit, reușește să ne scoată dintr-un anumit provincialism, lucru așezat dar comod, și îmi permite să cred că grandoarea unui spectacol la nivelul Parsifal se impune pentru o țară europeană (...) Important este că are loc evenimentul, stagiunea va fi o stagiune grandioasă, și e important să ieșim puțin din cumințenia care ne caracterizează aici în Balcani. Și poate că la anul vom reuși să-l facem integral. Într-o formulă care, sigur, va trebui gândită inițialˮ.

Bogdan Oșlobeanu, Project Director KazMunayGas International: „Suntem onorați să continuam tradiția grupului KazMunayGas International de a susține evenimentele culturale de un înalt nivel ale Filarmonicii „George Enescu", ale festivalului și concursului, împreună cu alte inițiative similare. În mod specific, suntem entuziasmați să participăm la sponsorizarea acestui eveniment datorită introducerii operei wagneriene pentru publicul meloman și pentru segmentul tânăr al iubitorilor de muzică din România." 

Mai multe detalii despre eveniment AICI