„O poveste de dragoste, Lindenfeld” a fost proiectat la Clubul de film al Institutului Cultural Român Budapesta

Luni, 13 iulie 2015, cu începere de la ora 19.00, Institutul Cultural Român Budapesta a prezentat filmul artistic românesc „O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013), în cadrul programului intitulat „Clubul de film”. 

Regizat de Radu Gabrea, filmul a fost prezentat în premieră mondială în luna februarie 2014 la Institutul Cultural Român din Berlin, în cadrul unui amplu eveniment dedicat cineastului român, iar în acest an s-a bucurat de cinci nominalizări în cadrul Galei Premiilor „Gopo” – Premiile Industriei de Film din România. 


„... eroii lui Radu Gabrea din „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, au avut totul. Doar istoria nu a fost de partea lor. Ruinele, casele pustii, tot ceea ce vedem la începutul filmului, nu sunt doar dezolante privelişti ale unui loc uitat de lume şi de Dumnezeu. Ele vorbesc despre pustiul care s-a ales din existenţele peste care a trecut urgia. (Magda Mihăilescu , critic de film) 

Din distribuţie fac parte: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, Ion Caramitru.

Filmul a fost proiectat la sediul Institutului Cultural Român Budapesta (str. Izsó nr.5) cu subtitrare în limba maghiară.