Noaptea cărților: prezentarea traducerii volumului Singurătate și destin de Emil Cioran

Reprezentanța de la Madrid a Institutului Cultural Român participă cu prezentarea traducerii volumului Singurătate și destin de Emil Cioran, la sediul său, în data de 26 aprilie 2019, la activitățile dedicate Zilei Internaționale a Cărții, ce se celebrează la Madrid sub titlul „La Noche de los libros“ (Noaptea cărților).

Evenimentul va avea loc la ora 19.00, la sediul ICR Madrid  (Plaza del Cordón, nº1, bajo dcha., 28005, Madrid).

Participă: Christian Santacroce, traducătorul volumului, Pablo Javier Pérez López, doctor în filozofie, editorul Alejandro Hermida și hispanista Ioana Zlotescu.

Apariții în presă despre Singurătate și destin de Emil Cioran :

La Razón

El Mundo


Ziua mondială a cărții și a dreptului de autor este sărbătorită pe 23 aprilie în fiecare an, începând din 1996, la inițiativa UNESCO, iar anul acesta, la Madrid, are loc cea de-a 14-a ediție a Nopții cărților. 


La Noche de los Libros este un proiect organizat de Comunidad de Madrid cu ocazia Zilei internaționale a cărții și a drepturilor de autor.

Se recomandă confirmarea de participare prin intermediul acestui formular: https://forms.gle/TzbkNL5gB8j4gP179

Rezervările sunt valabile, în limita locurilor disponibile, până la ora 18:50.