Muzică electro europeană și românească în cadrul EUROBEATS, Washington

Clubul „Union Stage” din Washington, una dintre cele mai dinamice instituții muzicale de pe malul Potomacului, găzduiește, la sfârșitul acestei săptămâni, în 27 și 28 septembrie, un minifestival dedicat muzicii electronice europene, intitulat EUROBEATS și realizat de EUNIC, asociația institutelor culturale ale țărilor Uniunii Europene din capitala americană, al cărei membru este și ICR New York.

Cele două seri europene, care vor prezenta publicului american efervescența și creativitatea scenei electro europene, vor fi animate de nume importante ale genului din Austria, Cehia, Germania, Italia, Lituania, Polonia Portugalia, Spania și Suedia. Reunind muzicieni precum Migloko, Kissey, Cid Rim, Nídia, Samuli Kemppi, Zagami Jericho, Perel, DJ Spiller și Cora Novoa, EUROBEATS este cele mai mare proiect de acest gen realizat până acum în Washington, D.C.

România este reprezentată de cunoscutul DJ ROCHIȚE, al cărui beat incitant, irezistibil, va fi ilustrat de „picturile digitale” semnate de VJ DREAMREC. Duo-ul românesc, din ce în ce mai cunoscut nu doar în România, ci și în cluburile de peste granițe, deschide seara de sâmbătă, în care mai evoluează Zagami Jericho (Cehia), Perel (Germania), DJ Spiller (Italia) și Cora Novoa (Spania).

DJ Rochițe (Cătălin Matei) s-a născut în 1980 în Brăila și este designer audio şi compozitor. A compus muzică pentru filme mute, pentru prezentări de modă (Berlin Fashion Week, Viena, Londra) şi a realizat programarea audio pentru performace-uri şi instalaţii audio la festivaluri precum Rokolectiv Festival (Bucureşti), TodaysArt Festival (Haga, Olanda), The Hobby Horse (Londra, Marea Britanie), ICAS Suite by Club Transmediale (Berlin, Germania), Crack Festival (Roma, Italia) şi Insomnia Festival (Tromso, Norvegia). Cătălin Matei a avut programate perfomance-uri pe scene naţionale şi internaţionale, precum „Sillyconductor“ la MAK NITE (Muzeul de Artă Aplicată din Viena, Austria, 2011), „Morpheus Buyback“ la Steirischer Herbst Festival (Graz, Austria, 2011), „Positive Tension“ la MuseumsQuartier (Viena, Austria, 2012), „The Four Seasons by Night“ la Bienala de Artă Contemporană din Konjic (Bosnia şi Herţegovina, 2013) şi „The Shuffler“ la Abrons Arts Center (New York, Statele Unite ale Americii, 2013).