MADRID. Fotografii despre satul tradițional românesc, expuse în „orașul lui Cervantes”

Expoziția documentară „Satul tradiţional românesc/Oameni și meșteșuguri”, realizată de artistul fotografic Sorin Onișor, va fi prezentată, în perioada 4-29 martie, în localitatea Alcalá de Henares, localitate inclusă în patrimoniul mondial UNESCO și cunoscută drept „orașul lui Cervantes”, fiind locul de naștere al cunoscutului scriitor spaniol. Expoziția este organizată de Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, la sediul Antiguo Hospital de Santa Maria la Rica.

„Satul tradiţional românesc/Oameni și meșteșuguri” cuprinde 30 de fotografii, fiind un prilej de întâlnire cu peisaje sau personaje inedite, care vorbesc despre frumusețea și poezia satului românesc. Expoziția a mai fost prezentată cu prilejul Festivalului de film european de la Guanajuato (Festival Guanajuato Cine Europeo-GUCE), în anul 2019, acolo unde România a avut statut de țară invitată și online pe rețelele de socializare ale institutului în anul 2020, bucurându-se de un real succes.

Sorin Onişor, cunoscut ca un „fotograf al satului românesc”, de mai mult de 12 ani străbate satele românești, capturând în fotografiile sale magia tradițiilor pierdute de mult timp. A prezentat expoziții de fotografie în țară, Japonia, Statele Unite, dar și în numeroase țări europene. Este laureat al mai multor concursuri naționale de fotografie. Este considerat un reper pentru fotografie și foto-jurnalism, care prin peisajele sale dramatice sau portretele poetice aduc un nou stil pentru fotografia românească, abordarea sa particulară influențând o mulțime de fotografi contemporani din România.

Proiectul este inclus în strategia ICR Madrid de a marca, pe parcursul anului 2021, prin evenimente culturale și de diplomație publică, 140 de ani de relații diplomatice între România și Regatul Spaniei, eveniment cu semnificație deosebită pentru cooperarea bilaterală cu acest stat, unde este stabilită una din cele mai mari comunități de români.