La 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, ICR organizează două evenimente la Cahul și Bălți

La  98 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania, ICR organizeaza doua evenimente la Cahul si Balti

În contextul celebrării a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, eveniment istoric de importanţă naţională, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, va organiza în Basarabia două evenimente culturale care vor reuni pe aceeași scenă artiști de pe ambele maluri ale Prutului.

Programul cuprinde un concert susținut de Paula Seling și trupa sa la Palatul de Cultură din Cahul în data de 25 martie 2016, începând cu ora 18.00. La Bălți, pe 26 martie 2016, de la ora 18.00, va avea loc un concert susținut de Cătălin Josan, Alex Calancea Band și Cristofor Aldea Teodorovici Orchestra, la Teatrul Național Vasile Alecsandri din localitate.

Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor disponibile.

Parteneri: Consulatul General al României la Cahul, Primăria orașului Cahul, Asociația „Tinerii Moldovei", Casa de Cultură a Studenților Galați.

Cunoscută interpretă de muzică românească, Paula Seling este apreciată deopotrivă pentru calitățile sale vocale și repertoriul său de publicul de pe cele două maluri ale Prutului, având în portofoliu numeroase premii și trofee. Împreună cu Ovi, ea a reprezentat România la Concursul Muzical Eurovision 2010, unde au ocupat locul 3, și la Eurovision 2014 unde s-au clasat pe poziția a 12-a.

Absolvent al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Facultatea Canto Academic, elev al profesorului Valeriu Vdovicenco, fiului lui Nicolae Josan, fondator al formației Cenaclului „Mateevici" (anul 1989), Cătălin Josan este un artist  apreciat pentru abilitățile sale muzicale și pentru modul în care îmbină noile curente muzicale cu cele clasice românești.

Formată în august 2014, Aldea-Teodorovici Orchestra este un proiect inspirat din tradițiile folclorice și muzica contemporană, care își propune realizarea de show-uri live bazate strict pe sunetul autentic al instrumentelor și al vocii, într-o manieră ce nu poate fi imitată de vreun dispozitiv electronic. Conducătorul artistic, solistul orchestrei și fondatorul ei este Cristofor Aldea-Teodorovici.

Amestecul stilurilor folk, progressive rock, funk, soul și etno într-o stilistică de stradă, pop-orchestrală cu tentă funky, compune stilul specific orchestrei Aldea-Teodorovici.

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării s-a întrunit în sala mare a Parlamentului de la Chişinău şi a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire a Basarabiei cu România. Pentru unire au votat 86 din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. Rezultatul votării a fost însoţit de aplauze şi strigăte: „Trăiască Unirea cu România!".

Actul de Unire a fost semnat de preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, vicepreşedintele Pantelimon Halippa şi secretarul Ion Buzdugan. Proclamaţia Sfatului Ţării suna astfel: „Republica Democrată Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile granite cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România".