„Jazz cu accent românesc” la ICR Lisabona

În miez de vară, ICR Lisabona propune spectatorilor din capitala Portugaliei un nou eveniment cultural: Duo-ul SIMION / PATROIS, interpretând JAZZ CU ACCENT ROMÂNESC. Sunt programate două recitaluri, primul pe data de 21 iulie, orele 20:00, la Palácio Foz (Praça dos Restauradores, Lisabona), iar cel de-al doilea pe 23 iulie, orele 23:00, la Onda Jazz Clube (Arco de Jesus, 7, Alfama, Lisabona).
Pentru concertul programat la Onda Jazz, unul dintre cluburile de specialitate ale Lisabonei (comparabil cu Fasching din Stockholm), se prevede şi participarea RTP-Africa, postul public de radio ce emite preponderent pentru naţiunile de limbă portugheză, cunoscut pentru transmisiunile sale live de pe acea scenă.
Nicolas Simion este unul dintre principalii reprezentanţi ai jazzului românesc în context mondial. Are la activ o amplă carieră. S-a format la Liceul de Muzică din Braşov (clarinet/pian) între 1970-1978, apoi la Universitatea de Muzică din Bucureşti, absolvită în 1983. Studiile de dirijat şi compoziţie îi vor fi utile peste ani, însă afirmarea o va cunoaşte ca interpret al instrumentelor cu ancie, preponderent în sfera jazzului. După ce fondează trupa Opus 4 în 1985, colaborează intens cu Dan Mândrilă, Mircea Tiberian, Cătălin Rotaru, Eugen Gondi, debutează discografic pe un album al lui Johnny Răducanu, participă la principalele festivaluri de gen din ţară. În 1988 emigrează în Austria, unde reuşeşte în scurt timp să se integreze atât scenei locale, cât şi celei internaţionale. Lista colaborărilor sale cu jazzmeni de marcă e impresionantă: turneu european împreună cu Octet Ost, creat şi condus de Christian Muthspiel, în 1990; în 1992 – după moartea lui Jim Pepper – îl înlocuieşte pe acesta în cvartetul legendarului pianist Mal Waldron; împreună cu Waldron va realizea, în duet, albumele The Big Rochade, The Art of the Duo 1 şi 2; tot în 1992 editează primul album sub nume propriu, având în formaţie importanţi muzicieni, precum Graham Haynes, Lonnie Plaxico, Ron Burton, Ronnie Burrage. Lista acestora se va îmbogăţi de-a lungul anilor: Tomasz Stanko, Ed Schuller, Victor Jones, Patrice Heral, Peter Perfido, Dusko Goykovic, Anatoly Vapirov, Jeanne Lee ş.a.m.d.
Nicolas Simion şi-a forjat un stil interpretativ cu o puternică amprentă personală, în care aprofundata cunoaştere a limbajului jazzistic se îmbină cu elemente muzicale tradiţionale, preluate din tezaurul nostru autohton.
În ultimul deceniu, prezenţa lui Simion în cadrul vieţii muzicale româneşti s-a intensificat. El a reuşit să readucă în actualitate opera lui Richard Oschanitzky, geniul tutelar al jazzului de expresie românească (prin reinterpretarea Dublului concert pentru saxofon tenor, pian, orchestră simfonică şi big band şi editarea, la propria casă de discuri, a unei antologii a înregistrărilor din muzica lui Oschanitzky rămase în patrimoniul naţional). De la mijlocul actualului deceniu, Nicolas Simion a devenit unul dintre principalii jazzmeni pe scenele Institutelor Culturale Române din străinătate. Debutul său în Portugalia, sub egida ICR Lisabona, se produce în formulă de duo, împreună cu remarcabilul vibrafonist francez David Patrois. În cadrul efervescentei şcoli de jazz franceze, Patrois deţine deja un prestigiu consolidat. Printre partenerii săi de marcă s-au numărat Aldo Romano, Michel Benita, François Jeanneau, Bernard Lubat, Louis Sclavis. Începând din 2003 face parte din 360 Degrés Project, împreună cu Mark Turner, Ravi Coltrane, Olivier Gatto şi Benjamin Henocq. Pe lângă intensa activitate interpretativă – datorită căreia deţine întâietatea printre reprezentanţii vibrafonului în jazzul francez – Patrois este cunoscut şi apreciat pentru cursurile pe care le predă la două conservatoare din Paris începând din 1991.
Interferenţele creative dintre Nicolas Simion şi David Patrois sunt recepţionate cu interes de către melomanii de pe diverse meridiane; repertoriul este alcătuit preponderent din compoziţii proprii, pline de vitalitate, în buna tradiţie a jazzului modal, dar şi cu bine dozate, revigorante accente folclorice de sorginte românească.