„Întoarcerea dialogului ” expoziție de sculptură de Mihai Camara

Expoziția poate fi vizitată în perioda 01 septembrie – 12 octombrie 2025, între orele 10:00-17:00.

Evenimentul aduce împreună lucrările sculptorului Mihai Camara – inspirate din opera lui Brâncuși și natura sacră a formei – și versurile poeților Inma J. Ferrero (Spania) și Dragoș Popa (România), într-un dialog artistic care transcende granițele limbii vorbite și pătrunde în expresia profundă a identității culturale.

Nu este doar o sărbătoare a limbii, ci o invitație la reflecție asupra modului în care limba maternă modelează gândirea, emoția și arta. Prin sculptură și poezie, publicul este invitat să redescopere forța simbolică a cuvântului și puterea de comunicare a formelor.

Mihai Camara (n. 1961, România)

Prima lucrare a lui Mihai Camara, intitulată „Genesis”, expusă în inima centrului istoric al orașului Toledo, a dus la inevitabila comparație cu celebrul artist Constantin Brâncuși. În această lucrare, corpul uman se prezintă ca un totem al creației sale, un motiv recurent care, asemenea operei lui Brâncuși, devine un simbol al universalului.

La vârsta de 64 de ani, artistul recunoaște că și-a descoperit adevărata vocație de sculptor după 40 de ani. De atunci, parcursul său a fost marcat de o căutare constantă a unor forme și materiale noi, care dialoghează între ele în lucrări pline de forță și sensibilitate. Camara se remarcă prin fuziunea măiastră a lemnului, pietrei și metalului, obținând contraste ce variază de la căldura organică până la duritatea impunătoare, totul sub un limbaj profund sugestiv și imaginativ. Așa cum a subliniat La Tribuna de Toledo, operele sale reprezintă „uniunea perfectă între expresivitatea lemnului și texturile metalului modelat, pe cât de agresive, pe atât de sugestive”.

De-a lungul carierei, Mihai Camara a participat la 24 de expoziții, dintre care 9 personale, consolidând un drum artistic în care fiecare piesă devine o punte între material și spiritual.

„Întreaga viață este o Artă… Artă care se naște și moare în sine însăși”, afirmă Camara, lăsând să se întrevadă esența unui creator care găsește în sculptură nu doar un mijloc de expresie, ci și o reflecție a propriei sale existențe.

Dragoș Cosmin Popa, poet român stabilit în Spania, redactor al revistei Littera Nova și vicepreședinte al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), întruchipează forța unei literaturi care refuză să-și piardă rădăcinile. Versurile sale, născute în limba maternă, sunt expresia unei identități ce se reconfigurează în exil fără a renunța la esență. Critici precum Horia Gârbea au văzut în debutul său poetic „un început extrem de promițător”, în timp ce Gelu Vlaşin a subliniat felul în care scriitura lui oscilează între minimalismul contemporan și profunzimea metafizică, dăruindu-i o voce singulară, care ajunge la cititor ca terapie și revelație.

Alături de el, poeta madrilenă Inma J. Ferrero s-a impus ca una dintre cele mai fecunde și active voci ale liricii spaniole contemporane. Născută în 1977, este poetă, libretistă, critic literar și directoare a revistei Proverso, spațiu pe care l-a fondat pentru a deschide un canal de întâlnire și difuzare culturală. Traiectoria sa poetică este amplă și diversă: de la El leve suspiro de un poema (2012) până la Ikigai (2020), trecând prin volume precum Geografía Inversa, Óxido, El acorde perturbado sau Azul Primero. Opera sa s-a extins și în dialog cu alți creatori, precum poetul italian Nicola Foti, alături de care a publicat mai multe cărți în colaborare, consolidându-și astfel vocația internațională.

Inma J. Ferrero a susținut recitaluri de poezie atât în Spania, cât și în Italia, Belgia, Argentina, demonstrând că poezia nu doar se scrie, dar se și împărtășește, se respiră și devine prezență vie.

Confluența acestor două nume dezvăluie o coincidență esențială: poezia ca punte culturală. Dragoș Cosmin Popa scrie din moștenirea românească ce se extinde pe pământ spaniol, iar Inma J. Ferrero - din tradiția lirică spaniolă ce dialoghează cu lumea. Amândoi, din propriile lor „tranșee creative”, afirmă că limbajul liric este memorie, identitate și dialog universal.