ICR, partenerul principal al Festivalului de Film Românesc de la Seattle

ICR New York se alătură American Romanian Cultural Society pentru unul dintre marile evenimente culturale românești din America de Nord

Institutul Cultural Român de la New York va fi în acest an partenerul principal al Festivalului de Film Românesc de la Seattle, unul dintre cele mai importante evenimente culturale românești din America de Nord, organizat deja de cinci ani.

Ediția din 2018 se va desfășura în perioada 2-4 noiembrie, la prestigioasa sala SIFF Cinema Uptown, sub o temă incitantă - “Uncanny Worlds”/ “Lumi stranii”, încercând să examineze, prin filmele selectate, neobișnuitul naturii umane sub toate aspectele sale: politice, istorice, culturale.

Invitată de onoare este actrița Maia Morgenstern, care va fi prezentă în deschiderea Festivalului, la proiecția filmului “Domnișoara Christina” (2013), regizat de Alexandru Maftei, în care deține rolul principal. Printre invitați se mai află regizorii Daniel Sandu - cu multiplu-premiatul “Un pas în urma serafimilor” (2017), Elena Beuca - cu primul său film, “D-love” (2018) și Andrei Dăscălescu - cu documentarul “Planeta Petrila”. Selecția Festivalului include și “Miracolul din Tekir” (2015) de Ruxandra Zenide, “Comoara” (2015) de Corneliu Porumboiu, “Vânătorul de spirite” (2017) de Dragoș Buliga și documentarul “România neîmblânzită” (2017) de Tom Barton-Humphreys.

Ca în fiecare an, organizatorii au cuprins în program și o serie de evenimente conexe, precum vernisajul expoziției artistului plastic româno-canadian Daniel Ursache, autorul afișelor Festivalului de-a lungul mai multor ani, și prelegeri susținute de invitați la Universitatea Washington. La actuala ediție vor mai fi prezenți: Maryna Ajaja - selecționer al Festivalului de Film de la Seattle, Vivian Hua - director executiv al Northwest Film Forum, actrița Iulia Paula Niculescu etc.  ICR New York va fi reprezentat prin directorul său, Dorian Branea.

Parteneriatul ICR New York cu organizatorii Festivalului, American Romanian Cultural Society (ARCS), un grup de promotori culturali deosebit de activ, face parte dintr-o strategie de colaborări similare pe întregul Statelor Unite, care urmărește atât întărirea celor mai de impact inițiative românești din America de Nord, cât și asigurarea unei prezențe românești continue în toate marile centre culturale din acest spațiu. Realizat la modul cel mai profesionist și într-o măsură semnificativă prin resurse proprii, condus de o echipă de voluntari inimoși coordonată de Otilia Baraboi și Ileana Marin, Festivalul de Film Românesc de la Seattle a avut o creștere semnificativă de-a lungul anilor, reușind să atragă, la ediția anterioară, mai bine de 2.500 de spectatori, în proporție de peste 70% americani.

Pentru mai multe detalii despre programul ICR New York, vă invităm să vizitați website-ul https://www.icr.ro/newyork şi pagina de Facebook a Romanian Cultural Institute New York.