Congres internațional la Universitatea Complutense din Madrid: Reflectarea războiului în literatură și arte: antecedente și consecințe ale celui De-al Doilea Război Mondial

Facultatea de Filologiedin cadrul Universității Complutense din Madrid organizează, între 17 și 20 mai 2016, Congresul internațional "Reflectarea celui de Al Doilea Război Mondial în literatură și arte", care își propune studiul operelor literare, cinematografice, muzicale și artistice din perioada celui De-al Doilea Război Mondial și cu precădere influența acestuia în creațiile ulterioare. Are o natură interdisciplinară dorind să creeze un loc de întâlnire între specialiștii în literatură și diferite arte, un prilej de dialog și dezbatere în jurul reprezentărilor artistice legate de Al Doilea Război Mondial. În acest sens, se propune o abordare nouă a unui fapt istoric care a avut un mare impact nu doar în rândul societății, a politicii sau istoriei, ci de asemenea în literatură și arte.

Cu această ocazie, Reprezentanța Institutului Cultural Român la Madrid sprijină prezența profesorilor Luminița Marcu (Universitatea din București/Universitatea din Salamanca) și Mihai Moraru (Universitatea din București), care vor participa la diferite activități din cadrul Congresului, astfel:


Vineri, 20 mai, ora 10:00, Sala 318

Sesiune de comunicări. Prezidează Luminița Marcu

Mariano Martín Rodríguez (cercetător independent): Reflejos de la Segunda Guerra Mundial en la novela utópica española: Los días están contados (1944), de Cecilio Benítez de Castro

Luminița Marcu: Del Armisticio de 1944 hacia el nacimiento de la censura comunista. Límites y libertades en la prensa cultural de la Rumania comunista (el caso de la revista cultural más importante de la época, Gazeta literară 1954-1968)

Lavinia Dragota (Universitatea Complutense din Madrid): Romper el espejo: la mujer y la transgresión de código en la literatura rumana

Angelica Lambru (Universitatea din Valencia): La poesía como lección de historia: Matei Vişniec, La masă cu Marx (En la mesa con Marx)

Vineri, 20 mai, ora 12:30, Sala de conferințe, Clădirea D

Masa rotundă Formas y escrituras del exilio, Moderează: Aurora Conde (Universitatea Complutense din Madrid)

Participă: Mihai Moraru, Mariano Martín Rodríguez, Barbara Fraticelli (Universitatea Complutense din Madrid), Francisco Javier Juez Gálvez (Universitatea Complutense din Madrid).