Ciclul scriitori romani clasici :
MIHAI EMINESCU
Institutul Cultural Roman de la Madrid initiaza un ciclu de prezentari ale celor mai importanti scriitori romani. Pentru inceput, o serie de manifestari dedicate poetului national, Mihai Eminescu.
• Asociatia socio-culturala Dor român si ICR Madrid organizeaza intalnirea cu tema "Mihai Eminescu – poet national si universal". Conferinta sustinuta de domnii Horia Barna, director ICR Madrid si Manuel Neila, profesor de limba si literatura spaniola. Alocutiuni urmate de proiectia documentarului despre M.Eminescu, "Calatorie virtuala in absolut". Sambata, 13 ianuarie 2007, ora 19:00, in aula conservatorului Montserrat Caballe, Camino del Molino 1, 28500 Arganda del Rey.
• ICR Madrid sarbatoreste ziua nasterii poetului, luni, 15 ianuarie 2007, de la ora 20:00, la sediul ICR Madrid (C/ Marqués de Urquijo 47, 1o-dcha., 28008 Madrid). Lectura continua a poemului eminescian "Luceafarul", in romana si spaniola, precum si a altor poezii. In debutul serii - proiectia documentarului "Calatorie virtuala in absolut".
Mihai Eminescu s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850. Este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută in Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.
Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura, stare evocată cu adâncă nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind băiet… sau O, rămâi).
Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, după care face două clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca „privatist" în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti, în care apare şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată de M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat şi de poet şi, mai târziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia" alte cinci poezii.
Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaţia lui Mihai Pascaly şi, la recomandarea acestuia, sufleor şi copist la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe I. L. Caragiale. Continuă să publice în Familia; scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rămase în manuscris; face traduceri din germană (Arta reprezentării dramatice, de H. Th. Rötscher).
Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar" Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi). Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre altele, participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare), se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale bolii.
Între 1872 şi 1874 e student „ordinar" la Berlin; Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se reîntoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi. Continuă să publice în Convorbiri literare. Devine bun prieten cu Ion Creangă, pe care-l determină să scrie şi-l introduce la Junimea. Situaţia lui materială e nesigură; are necazuri în familie (îi muriseră mai mulţi fraţi, îi moare şi mama). E îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este redactor, apoi redactor-şef (în 1880) la ziarul Timpul. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, care-i ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut de lângă Viena. În decembrie îi apare volumul Poezii, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).
Anii dintre 1883 şi 1889 sunt ani de boală, cu reveniri şi recăderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau foarte puţin. Mihai Eminescu se stinge din viaţă la 15 iunie 1889 (ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. Este înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de elevi de la Şcoala normală de institutori din Bucureşti.
În Viaţa lui Mihai Eminescu (1932), G. Călinescu a scris aceste emoţionante cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".