Concert pascal cu Maxim Quartet la Accademia di Romania

Concert pascal cu Maxim Quartet la Accademia di Romania

Accademia di Romania in RomașiInstitutul Cultural Român din Bucureşti, prezintă miercuri, 12 aprilie, 2017, Concertul Pascalsusţinut de Maxim Quartet în cadrul proiectului acestora intitulat „muzică.ro”. Evenimentul va avea loc în Sala de concerte de la Accademia diRomania, începând cu ora 18.30.

„muzică.ro'' este unul dintre proiectele cvartetului care reprezintă, artistic și afectiv, povestea instrumentiștilor a celor patru identități muzicale, legați cu toții de “acasă,– locul amintirilor, al copilăriei, al visurilor din adolescență și acum… al maturității, momentul în care fața lumii se schimbă iar frontierele culturale își extind și modifică înțelesurile. Interpretare și improvizație, prelucrare și chiar transfigurare a unor creații muzicale românești printr-o modalitate modernă, inconfundabilă, toate acestea întregesc un demers artistic necesar și viu, capabil să descrie – și să rescrie, poate – spațiul identitar al celor patru muzicieni. Iar teatralitatea muzicii selectate, prin prezenta elementelor de mișcare și de umor, vorbește, în viziunea artiștilor, despre specificul locului. “Rondo alla Munchhausen” și “Balkan Tango with Walking Bass de Dan Dediu, “Vals” de E. Doga, “Toccata” de P. Constantinescu, “Andante” de T. Olah, “Rapsodia I” de G. Enescu.

Proiectul „muzică.ro“ face parte din strategia propusă de Institutul Cultural Român pe anul 2016-2017.

Artişti invitaţi sunt Horia Maxim – pian, Mihaela Anica – flaut, Fernando Mihalache – acordeon și Săndel Smărăndescu – contrabass.

Program:

Amilcare Ponchielli- Danza delle Ore

Aleksander Glazunov - Scene de Balet (1. Pas d'Action 2. Marionete 3. Vals)

GabrielFauré - Le Pas Espagnol

Tiberiu Olah - Andante

Dan Dediu - Rondo alla Münchhausen- Balkan Tango with Walking Bass

Johnny Răducanu - Jocul ţambalelor

Eugen Doga - Vals

Igor Stravinski - Tango

George Enescu - Balada

Paul Constantinescu - Joc Dobrogean

Constituit în anul 2011, Maxim Quartet reunește, într-o formulă instrumentală inedită, artiști de prim rang ai scenei concertistice românești: Horia Maxim (pian), Mihaela Anica (flaut), Fernando Mihalache (acordeon) și Sandel Smarandescu (contrabas). Promovarea, încă de la concertul de debut (aprilie 2012, la sala Radio din București), a unui repertoriu divers au adus Maxim Quartet, fără întârziere, în atenția publicului ceea ce a însemnat participarea acestei formații la numeroase evenimente culturale din țară și din străinatate, printre cele mai importante fiind concertele susținute în cadrul unor festivaluri de renume, precum ”Festspiele Europäische Wochen Passau” (Germania), Festivalul International “George Enescu” (turneu național) sau The Israel Festival (Ierusalim).

Având rădăcini puternice în lumea muzicii clasice, cei patru interpreti propun publicului meloman o călătorie atât în interiorul cât si în afara granițelor acesteia, prin transfigurarea permanentă a unora dintre cele mai valoroase și îndrăgite creații muzicale – până în punctul în care această nouă viziune sonoră devine, pur și simplu, o marcă a cvartetului. Iar această marcă înseamnă placerea de a cânta, sunetul inconfundabil și gustul pentru perfecțiune instrumentală.

Considerat a fi unul dintre cei mai valoroși pianiști români ai momentului,

Horia Maxim desfașoară o intensa activitate concertistic㖠atât în România cât și în strainatate.

Muzician de mare talent, flautista Mihaela Anica a dobândit o bogată experiență artistică în Franța și Austria, țări în care activează de cincisprezece ani.

Fernando Mihalache este unul dintre puținii interpreți români ai acordeonului care au reușit să pătrundă pe scenele de concert, atât în producții de spectacol muzical sau de jazz, cât și camerale.

Contrabasistul Sandel Smărăndescu a acumulat, în anii în care a fost membru al unor cunoscute ansambluri orchestrale precum Filarmonica ‚George Enescu, Osaka Symphony Orchestra (Japonia) și Suwon Symphony Orchestra (Coreea de Sud), o impresionantă experiența în domeniul muzicii simfonice și camerale.

Intarea la eveniment este liberă, în limita locurilor.