Andrei Oişteanu susţine două conferinţe la Viena

La invitația ICR Viena, reputatul scriitor şi cercetător Andrei Oişteanu va susține la Viena în perioada 19‐20 iunie conferințe în cadrul a două instituții prestigioase: Institutul de Iudaistică al Universității Viena şi Forumul Bruno Kreisky.

Evenimentele sunt organizate în cooperare cu Societatea Theodor Kramer, societate literară a cărei activitate susținută de decenii este dedicată literaturii exilului şi rezistenței evreiesti în spațiul Europei Centrale. Prin acest parteneriat, ICR Viena marchează o premieră absolută, prin prezentarea în cadrul simpozionului “Internaționalitatea exilului” organizat la Forumul Bruno Kreisky a unui autor român – Mihail Sebastian – în viziunea lui Andrei Oişteanu. Este pentru prima oară când Societatea Theodor Kramer lărgeşte aria de evocare şi dezbatere în afară spațiului de limbă germană, iar singura reprezentanță culturală invitată să participe este cea a României, prin ICR Viena. În programul simpozionului este prevăzut şi un recital al tinerei violoniste Ruxandra Panfili.

La Institutul de Iudaistică, Andrei Oişteanu va prezenta ediția în limba germană a volumului "Construcții ale imaginii evreului în Europa de Est", în traducerea Larisei Schippel, prof. univ. dr., şefa Institutului de Stiințe ale Traducerii al Universității Viena care va participa şi la masa rotundă moderată de prof. univ. dr. Gerhard Langer, preşedintele Consiliului de conducere al institutului.

Mai multe detalii: http://www.rkiwien.at/eveniment/19-iun/conferinte-andrei-oisteanu