A treia generaţie a Academiei Itinerante Andrei Şerban

Institutul Cultural Român şi ICR New York, în colaborare cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional din Bucureşti şi Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu", organizează a treia serie de ateliere cu tineri actori români, desfăşurate în cadrul Academiei Itinerante Andrei Şerban. Atelierele vor avea loc la Memorialul Ipoteşti între 10 şi 16 iulie, respectiv între 18 şi 24 iulie 2011.
Academia Itinerantă Andrei Şerban, program-cadru al Institutului Cultural Român, iniţiat în 2007 de Corina Şuteu şi coordonat de ICR New York, este concepută ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, reunind actori, scriitori şi artişti vizuali. Academia Itinerantă revine în acest an în România cu o nouă serie de ateliere-rezidenţă, găzduite de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" şi organizate în colaborare cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Atelierele susţinute de regizorul Andrei Şerban se vor desfăşura între 10 şi 16 iulie, respectiv între 18 şi 24 iulie şi sunt deschise tinerilor actori şi actriţe (angajaţi sau independenţi), dar şi studenţilor la actorie în an terminal şi masteranzilor, în vârstă de până la 30 de ani, pe bază de audiţii. Audiţiile au avut loc în perioada 17-19 iunie la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Pentru orice alte detalii despre Academia Itinerantă Andrei Şerban şi programul atelierelor 2011, contactaţi asta@icrny.org.

[Imagine: A doua ediţie a Academiei Itinerante, desfăşurate în 2009 la Horezu]