Zâmbete și Mărțisoare - atelier de creație

Institutul Cultural Român de la Londra și Ambasada României la Londra, alături de Ambasada Republicii Moldova la Londra organizează un eveniment care marchează tradiția Mărțișorului.

Copiii sunt așteptați la un atelier de confecționat mărțișoare descoperind astfel taina împletirii celor două fire de mătase, fiind ȋndrumați și coordonați de Anda Vahnovan, Alice Năstase-Buciuta, Lelia Cioriia și Ana Stanca, profesoare în cadrul programului LCCR - Limbă, cultură şi civilizaţie românească, prezent de anul acesta în școlile britanice din Londra și coordonat de Institutul Limbii Române.

Atelierul de creație a mărțișoarelor, destinat copiilor din România și din Republica Moldova stabiliți în Marea Britanie, are menirea de a transmite generațiilor viitoare una dintre cele mai importante tradiții românești asociate cu sărbatorirea zilei de 1 Martie, obiceiul fiind inclus ȋn anul 2017, pe lista UNESCO a elementelor patrimoniului cultural, ca simbol al renașterii naturii.

Foarte apreciată de români, tradiția Mărțișorului este specifică spaţiului cultural sud-est european și poate fi regăsită ȋn Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia de Nord. Obiceiul făuririi şi oferirii Mărţişorului este legat de începerea noului an, care, atât la geto-daci, cât și la romani, se celebra primăvara, odată cu renașterea naturii după anotimpul de iarnă. Mărţişorul, considerat un talisman menit să poarte noroc, era oferit de anul nou împreună cu urările de bunăstare pentru un nou început al vieții.

Când: 24 februarie, 2024, 11:00 – 13:00

Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, London SW1X 8PH, UK