SERGIU NISTOR (n. 1960) absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti în 1986, specializat în conservarea integrată a patrimoniului construit. Titular al cursului de restaurare pentru studenţi/arhitecţi din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu". Un adept activ al colaborării internaţionale în domeniul protejării patrimoniului, lucru care l-a probat prin conferinţe la Sorbonna, Università degli Studi di Genoa, Faculté Politechnique Mons, R. Lemaire Centre Leuven, Università Chieti-Pescara, expoziţii la IRCCU Veneţia, Fondazione Romualdo del Bianco Firenze, Università di Chieti-Pescara şi misiuni pentru UNESCO şi ICOMOS. Autor al legislaţiei de specialitate în domeniul patrimoniului din România, coordonator în 2007 al proiectului cultural "Sibiu, capitală culturală europeana", secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (2008/2009) şi preşedinte al ICOMOS (Consiliul mondial al Monumentelor şi Siturilor) România (din 2006). A fost invitatul Institutului nostru în luna noiembrie 2010 pentru organizarea expoziţiei „archi-VE/RO - Între Orient şi Occident. Arhiva de imagine Alexandru Tzigara-Samurcaş".