În data de 9 septembrie 2021, începând cu ora 17:30, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a organizat, la sediu, o prelegere dedicată istoriei muzicale românești și internaționale, susținută de muzicologul româno-israelian Mircea Cantacuzino. Evenimentul s-a desfășurat în limba română și a fost transmis prin live streaming pe pagina de Facebook a ICR Tel Aviv – https://www.facebook.com/icr.telaviv.
Prelegerea susținută de Mircea
Cantacuzino a avut un program variat ce a inclus atât creații ale marilor
compozitori români (precum Ciprian Porumbescu și George Enescu), cât și
compoziții clasice, în interpretarea unor binecunoscuți muzicieni români. Folosind
fragmente muzicale și înregistrări din concerte, Mircea Cantacuzino a explicat caracterul și specificul fiecărei bucăți muzicale ascultate, detaliind totodată
felul în care caracterul exotic, dinamismul, frumusețea melodică și orchestrația
spectaculoasă au făcut ca Rapsodia Română (Rapsodia română nr. 1 în La major) - cea mai cunoscută piesă orchestrală a lui George Enescu - să
intre repede în repertoriul marilor orchestre și să fie interpretată în concert
ori în înregistrări discrografice de către majoritatea marilor dirijori ai
lumii.
Ordinea programului muzical a fost următoarea:
1. Ciprian Porumbescu: Baladă pentru vioară și orchestră
2. Bellini: Norma (aria lui Pollione) - în interpretarea lui Sorin Lupu, tenor
3. Smetana: Vltava
4. Verdi: La Traviata (aria Violetei) - în interpretarea Angelei Gheorghiu, soprană
5. Von Suppe: Cavaleria Ușoară
6 J. Strauss: Liliacul (aria Rosalindei) - în interpretarea Ileanei Cotrubaș, soprană
7. Liszt: Rapsodia Ungară nr. 2
8. Enescu: Rapsodia Română nr. 1
Mircea Cantacuzino, muzicolog, a început studiile muzicale la București și le-a continuat la Royal College of Music, Londra – secția de canto și muzico-terapie. De-a lungul îndelungatei și prolificei cariere a susținut cursuri de muzică și concerte la Paris, Milano și Ierusalim. Totodată, este specializat în predarea muzicii fără note la copii și adulți și a susținut cursuri universitare, cursuri de educație muzicală pentru profesori, cursuri pentru copii și concerte lunare de operă, muzică clasică, jazz și muzică populară.
La Ierusalim a condus secția de muzică a Primăriei și a fost, totodată, directorul bibliotecii muzicale ”Rose Music Library” /Jerusalem Foundation din cadrul Primăriei Ierusalim.