Institutul Cultural Român de la Stockholm va decerna joi, 13 noiembrie, Premiul Marin Sorescu pe anul 2008. Laureata din acest an este poeta şi eseista suedeză Nina Burton,
a cărei operă literară demonstrează o neobişnuită complexitate şi totodată o consecvenţă incontestabilă. Nina Burton pendulează între poezie şi eseistică, între disciplinele umaniste şi ştiinţele naturale, între continente faptice şi tematice. Este scriitor, cercetător, redactor şi traducător, roluri ce se completează reciproc în modul cel mai firesc. Pe lângă lirica sa discretă, dar încărcată emoţional, Nina Burton a explorat şi a dezvoltat noi posibilităţi în domeniul aflat la graniţa dintre eseistică" şi "non-ficţiune". În această privinţă, ea se numără printre scriitorii cu adevărat importanţi, cu o gândire autonomă, nu numai în peisajul literar suedez.
Nina Burton (n. 1946) a publicat până în prezent zece volume de poezie şi eseistică. Ultimul dintre ele, Un răspuns în 24 de frânturi, a apărut în această toamnă. Nina Burton a fost de două ori nominalizată la prestigiosul premiu August: în 2005, la categoria „cea mai bună carte de specialitate", pentru Noul oraş al femeilor, şi în 1994, la categoria „beletristică", pentru volumul de eseuri Poezia, sora călătoriei. În 2006 i s-a decernat premiul pentru eseistică Gerard Bonnier. Din 1994 este membru al Academiei De Nio.
"Premiul Marin Sorescu este una dintre cele mai frumoase recunoaşteri pe care le putea primi creaţia mea, întrucât răsplăteşte acel dialog pe care îl numim cultura europeană. Apreciez foarte mult spiritul acestui premiu. În opera sa, Marin Sorescu a abordat diverse genuri literare, aşa cum cultura română a fost de-a lungul timpului un punct de întâlnire a mai multor tendinţe. Şi cred că acest lucru le-a făcut atât de puternice", a declarat Nina Burton.
Juriul a fost format din Sara Arrhenius, Jonas Ellerström, Gabriella Håkansson, Fredrik Lind şi Dan Shafran. Ceremonia de decernare va cuprinde o alocuţiune despre opera Ninei Burton susţinută de Jonas Ellerström, precum şi lecturi din versurile Ninei Burton şi ale lui Marin Sorescu în interpretarea laureatei şi a actriţei Pernilla August. Accesul se face doar pe bază de invitaţie.
Nina Burton fotografiată de Cato Lein.