Avem plăcerea sa vă invităm la întâlnirea cu celebrul prozator, poet şi dramaturg român, Matei Vişniec, aflat pentru prima dată la Institutul Cultural Român din Londra pentru a susţine un dialog cu admiratorii săi londonezi. Întâlnirea va fi precedată de prezentarea spectacolului, „Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia", în regia tânărului Alexandru Nagy.
Numărându-se printre cei mai de seamă scriitori români contemporani, cu o vastă operă, tradusă în zeci de limbi, Matei Vişniec trăieşte în prezent la Paris, unde s-a stabilit în 1987. Poet subtil şi romancier de o rafinată complexitate, este apreciat mai ales pentru piesele sale de teatru, jucate cu succes peste tot în lume.
„Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia" explorează relaţia dintre o americancă, psiholog cu înalte studii, şi o femeie din Balcani, victima unui viol suferit în timpul conflictului balcanic de la începutul anilor `90; două femei provenind din două lumi (aparent) diferite, unite, însă de o suferinţă adâncă, provocată de ororile războiului. Abordând tema suferinţei umane şi a mântuirii şi examinând adevăruri universale folosind pretextul unor realităţi contemporane uşor identificabile, piesa s-a bucurat de un succes major pe multe din scenele mari ale lumii.
"Sexul femeii ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia"
Regiza: de Alexandru Nagy.
Distribuţia: Kate - Anna Burkholder, Dorra - Lavinia Simina
Video: Cinty Ionescu
Scenograf: Marcio Andrey Santarosa
Regizor de sunet: Danni Ionescu
Traducerea din franceză în engleză: Alison Sinclair
Spectacolul va fi jucat în limba engleză.
Actor şi regizor născut la Cluj-Napoca, Alexandru Nagy a absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti şi este director fondator alTeatrului Profesioniştilor Independenţi. Viziunea regizorală cu care abordează piesa „Sexul femeii ca un câmp de luptă în Războiul din Bosnia" este inspirată de activitatea sa la East 15 Acting School din Londra.
Când: vineri, 28 iunie, 7 p.m.
Unde: Institutul Cultural Român din Londra, 1 Belgrave Square. Intrarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Recomandăm rezervarea din timp. Locurile vor fi alocate pe principiul primul venit, primul servit.
Rezervările pot fi făcute la: Tel.: 020 7752 0134; E-mail: office@icr-london.co.uk