Dan Coman a participat la Festivalul Transpoesie, organizat de Uniunea Europeană a Institutelor Naționale pentru Cultură EUNIC Bruxelles, dedicat celebrării Zilei Europene a Limbilor (26 septembrie). Cu această ocazie, el a acordat ICR Bruxelles un interviu în exclusivitate:
Lectura dumneavoastră face parte din festivalul Europalia, la care, anul acesta, România este țară invitată. Cu ce gânduri ați venit la Transpoesie?
Vin cu bucuria că, în zilele noastre, încă mai există asemenea festivaluri de poezie. Că încă mai există oameni, cititori și scriitori deopotrivă, care cred în forța literaturii.
Vin cu nerăbdarea de a cunoaște noi poeți și de a mă reîntâlni cu prieteni vechi. Vin cu gândul că literatura încă poate face vizibilă o Europă puternică și sigură pe sine. Vin cu certitudinea că România are aici un loc bine precizat, pus în lumină și de calitatea extraordinară a literaturii sale.
Sunteți organizatorul Festivalului Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița“. Cum este experiența de organizator de festival, mai cu seamă un festival de poezie? Ce concluzii ați tras până azi și ce viitor îi vedeți?
Festivalul Internațional de poezie de la Bistrița a fost posibil datorită unui manager cultural de excepție: Gavril Țărmure. El este omul care, de 11 ani, asigură, administrativ și financiar, acest festival. Nu e puțin lucru ca an de an, la Bistrița, pe scena Sinagogii (transformată în Centru Multicultural) să citească poeți importanți veniți din toată Europa, selectați de mine și de Marin Mălaicu – Hondrari. Dar cel mai important lucru e, din punctul nostru de vedere, publicul. Faptul că, la fiecare ediție, vin oameni de peste tot din România pentru a asculta lecturile poeților, pentru a intra în dialog cu ei, pentru a le citi cărțile. Ideea e, de fapt, foarte simplă: dacă oferi constant calitate, îți formezi un public solid, cunoscător și empatic. Asta cred că e marea reușită a festivalului de la Bistrița: publicul. Cititorii de poezie fără de care poeții ar vorbi/scrie în gol. Iar pe cititorii adevărați nu-i poți păcăli cu nepotisme, festivisme și cancan.
Ce credeți despre receptarea poeziei în România? Cum se poate stimula piața de carte de poezie și cum se poate stimula publicul cititor, să consume și să susțină producția de poezie?
Cred că poezia e receptată la noi ca peste tot în Europa. Câteva festivaluri, cărți scoase în tiraj mic, o anumită marginalizare a poeziei în raport cu alte genuri literare. Dar nu mi se pare nimic ieșit din comun. Întotdeauna a fost așa. Restul e marketing. Iar marketingul și poezia sunt, foarte adesea, incompatibile.
Trecând în registrul personal… proză sau poezie?
Proză și poezie. Literatură.
Plăcerea de a scrie și bucuria de a citi.
Descoperirea faptului că instrumentele pe care le folosești când scrii poezie sunt altele decât cele folosite pentru proză. Înțelegerea faptului că, în amândouă cazurile, e esențial ca mai întâi să înveți să le mânuiești, fără să amesteci conținuturile, teritoriile, perspectiva.
Îmi plac amândouă, deși sunt atât de diferite. Pentru poezie folosesc diminețile, pentru proză – nopțile. E o chestiune care ține de obișnuință. De exercițiu și rigurozitate. Și de certitudinea că fiecare dintre ele schimbă, fie și cu un milimetru, lumea în care trăiești.
Cum ați început să scrieți? Ce rol are literatura în viața dvs.?
Literatura mi-a salvat viața. Îmi spun asta de multe ori. În adolescență, când singurătatea și neîncrederea funcționau cu cea mai mare intensitate, am descoperit beneficiile scrisului. Capacitatea lui de a lumina lucruri pe care lumina naturală sau curentul electric nu le pot scoate la iveală. Capacitatea de a-ți reda încrederea în forțele proprii. Am fost un norocos. Am descoperit poezia la timp. A devenit barometrul meu. Și de atunci am tot folosit-o. Când am fost îndrăgostit, când am fost la pământ, când am mers prea departe, când am fost obosit sau fericit sau doar indiferent. În toate cazurile a funcționat impecabil.
Cum diferă piața internațională de poezie față de cea românească? Ce ați dori să vedeți mai des din acest punct de vedere în România? Ce bune practici pot fi copiate?
Cred că există deja câteva lucruri pe care le-am învățat de la ceilalți: au apărut câteva edituri de poezie cu colecții foarte puternice, atât de poezie română cât și poezie străină (traducerile din poezia europeană, care ne cam lipseau, au început să apară și sunt făcute de profesoniști); poeții au început să fie plătiți pentru cărțile lor, pentru lecturile publice (tot mai numeroase); există tot mai multe festivaluri foarte bune de poezie; au apărut câteva reviste minunate, care pot sta fără nicio problemă lângă marile reviste de poezie din Europa (Poesis International, Alecart).
Sunteți tradus în franceză și neerlandeză. Cum vă raportați la traducerea poemelor dvs, și ce vă aduce, ca poet, faptul că sunteți tradus?
Nu mă gândesc foarte mult la traduceri. Nu cred că e problema mea. Evident, mă bucur mult dacă se întâmplă ca poemele mele să fie traduse și publicate în Spania, Polonia sau Franța, dar niciodată nu mă gândesc prea mult la asta. Însă sunt foarte, foarte bucuros când găsesc, în română, cărți de poezie ale unor autori excelenți din Ungaria, Belgia, Cehia, Serbia sau Albania, Turcia, Ucraina, etc.
