Festivalul Filmului Românesc de la Londra (RFF) ediția 20

În perioada 30 noiembrie - 4 decembrie 2023 are loc la Londra cea de-a 20-a ediție a Festivalului Filmului Românesc (Romanian Film Festival, RFF20). Proiecțiile vor avea loc la prestigiosul cinematograf Curzon din Soho, iar fiecare proiecție va fi urmată de o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri cu actori și regizori de marcă invitați la Londra, incluzând prezențe notabile precum Vlad Ivanov, Sebastian Mihăilescu, Bogdan Mirică, Corneliu Porumboiu și Oana Bujgoi Giurgiu.

Programul din acest an cuprinde zece filme remarcabile, apreciate de critici care aduc în prim-plan cele mai recente opere cinematografice românești, oferind publicului o perspectivă amplă și variată a cinematografiei contemporane din România.

Festivalul debutează cu filmul de lung metraj regizat de Călin Peter Netzer, FAMILIAR produs în anul 2023 și proiectat în premieră în Marea Britanie. Dragoș este un regizor român de film, în vârstă de 46 de ani, care se confruntă cu trecutul său familial și care încearcă să exorcizeze trauma copilăriei prin realizarea unui film despre aceasta.

Filmul va fi proiectat joi, 30 noiembrie 2023 de la ora 18:00.

Bilete: RFF 2023: Familiar Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

Proiecția este urmată de o sesiune de Q&A susținută de actorul Vlad Ivanov.

MAMIFERE / MAMMALIA, regia Sebastian Mihăilescu (2023)

Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani este pe punctul de a-și pierde controlul după ce descoperă în jur o comunitate plină de ritualuri ciudate și tulburătoare. MAMMALIA este lungmetrajul de debut al regizorului și a avut premiera mondială în cadrul secțiunii Forum la Festivalul de Film de la Berlin.

Filmul va fi proiectat vineri, 1 decembrie 2023, de la ora 18:00

Bilete: RFF 2023: Mammalia Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

Proiecția este urmată de o sesiune de Q&A susținută de regizorul Sebastian Mihăilescu.

R.M.N. (2022), regizat de Cristian Mungiu este proiectat vineri, 1 Decembrie de la ora 20:50 și spune povestea lui Matthias care se întoarce în satul de munte al părinților săi din Transilvania, dorind să o revadă pe fosta iubită, Csilla. La sosire, el este martor la tulburările provocate de Csilla după ce aceasta angajează doi străini pentru a lucra în brutăria ei.

Bilete: RFF 2023: R.M.N. Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

4 MONTHS, 3 WEEKS AND 2 DAYS / 4 LUNI, 3 SĂPTAMÂNI ȘI 2 ZILE, producție 2007, este regizat de Cristian Mungiu și va fi proiectat după peliculă de 35mm, sâmbătă, 2 decembrie de la ora 14:00 cu o introducere susținută de regizorul Cristian Mungiu și un Q&A cu actorul Vlad Ivanov.

O femeie își ajută prietena să facă un avort ilegal în România anilor 1980.

Bilete: RFF 2023: 4 Months, 3 Weeks and 2 Days (35mm) Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

BOSS / ȘEFUL, regizor Bogdan Mirică (2022)

Bogdan este șofer de ambulanță într-un București sumbru și sărac. El ia parte la un jaf armat împreună cu trei bărbați pe care abia îi cunoaște.

Filmul va fi proiectatsâmbătă, 2 decembrie 2023 de la ora 17:20

Bilete: RFF 2023: Boss Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

Proiecția este urmată de o sesiune de Q&A susținută de regizorul Bogdan Mirică și producătorul Corneliu Porumboiu

OCCASIONAL SPIES / SPIONI DE OCAZIE, regia Oana Bujgoi Giurgiu (2021)

Filmul urmărește povestea unor tineri sioniști din Palestina, trimiși înapoi în țările lor de origine din Europa de Est, inclusiv în România, pentru a obține informații despre germani.

Filmul este urmat de un Q&A susținut de regizoarea Oana Bujgoi Giurgiu

Bilete: RFF 2023: Occasional Spies Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

Proiecția va avea loc duminică, 3 decembrie 2023 de la ora 14:00

IN THE NAME OF THE FATHER / ÎN NUMELE TATĂLUI, regia Vladimir Dembinski (2021)

În Transilvania, Emma, fiica lui Jacob, locuiește cu tatăl său într-o atmosferă rigidă. Mama Emmei a dispărut cu câțiva ani în urmă, dar ea nu a renunțat și speră că intr-o zi se va întoarce la ea.

TWO WORDS, THREE LIES / DOUĂ VORBE, TREI MINCIUNI, regia Ioachim Stroe (2022)

O echipă de polițiști reconstituie scena unei crime. Personajul principal este unul dintre cei doi inculpați. Lucrurile încep să devină suspecte atunci când declarația inculpatului se dovedește a fi diferită de ceea ce pare să se fi întâmplat cu adevărat.

BETWEEN REVOLUTIONS / ÎNTRE REVOLUȚII, regia Vlad Petri (2023)

În România anilor 1970, Zahra și Maria sunt studente la Universitatea de Medicină. Când speranţa unei schimbări politice devine o certitudine, Zahra se întoarce la ea acasă, în Iran. În următorul deceniu, singura lor modalitate de a comunica este prin scrisori. Încadrate de două revoluţii, cuvintele lor descriu lupta femeilor pentru a fi auzite, societăți în declin și o prietenie solidă, care nu poate fi destrămată.

Programul de scurt-metraje va avea o introducere cu actorul Vlad Ivanov în data de 3 decembrie 2023, 17:10

Bilete: RFF 2023: Shorts Programme Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

Festivalul se încheie cu filmul LIBERTATE / FREEDOM în regia lui Tudor Giurgiu (2023), proiecție programată în data de 4 decembrie 2023 de la ora 18:00.

În haosul Revoluției Române din 1989, civilii, Armata, Poliția și Serviciul Secret al lui Ceaușescu- Securitatea, se înfruntă pentru a controla narațiunea pe măsură ce comunismul ajunge la sfârșit.

Proiecția este urmată de o sesiune de Q&A cu regizorul Tudor Giurgiu

Bilete: RFF 2023: Libertate Cinema Tickets & Film Showtimes - Curzon

Festivalului Filmului Românesc de la Londra este o inițiativă Profusion International în parteneriat cu Curzon Cinemas și este realizat cu sprijinul Institutului Cultural de la Londra, a Ambasadei României la Londra, Departamentului Românilor de Pretutindeni, Fundația Culturală Prodan, a lui Sir George Iacobescu CBE, a firmei de avocatură Remus Robu, a revistei Convorbiri Românești și a platformei translationromanian.co.uk.

Festivalul de Film Românesc de la Londra (RFF) a fost fondat în 2003 de către Ramona Mitrică.

Când: 30 noiembrie – 4 decembrie, 2023

Unde: Cinematograful Curzon, Soho


http://rofilmfest.com/