Despre România la Festivalul Literar „Privind către Răsărit”

14-17 august, Buda Ruska nad Czarną Hańczą

MĂMĂLIGĂ CU BRÂNZĂ. ZECE CĂLĂTORII ÎN ROMÂNIA

Miercuri, 14 august, de la ora 14.20, doi vechi prieteni ai României, Dorota Filipiak-Dempniak și Piotr Dempniak, vor povesti în cadrul Festivalului „Privind către Răsărit” despre călătoriile făcute în România, prezentând prin diapozitive ce le place cel mai mult la ea. Prezența obligatorie!

Festivalul Literar „Privind către Răsărit” este o manifestare organizată de trei ani la Buda Ruska nad Czarną Hańczą, într-un colț pitoresc al regiunii Suwałki din imediata apropiere a Parcului Național Wigierski, acolo unde se întâlnesc Răsăritul și Apusul. Într-un loc în care se încrucișează limbi, religii, popoare și culturi, într-un colț de natură sălbatică din NE Poloniei.

În fiecare an, la festival sunt invitați oameni legați de Răsărit – călători și drumeți, jurnaliști, reporteri, cineaști.