La 24 mai 2017, cercetători români și chinezi s-au întâlnit pentru a discuta despre o curiozitate a istoriei, și anume similitudinile dintre două culturi neolitice – Cultura Cucuteni și Cultura Yangshao, care chiar dacă au fost contemporane, ariile de răspândire s-au aflat la mii de kilometric depărtare. Totuși există numeroase similitudini între cele două culture. Interesul cercetătorilor fiind de a stabili dacă au avut loc contacte între cele două.
În cursul dimineții, la sediul ICR Beijing, a avut loc vernisajul expoziției organizate de Institutul Cultural Român de la Beijing, în parteneriat cu Institutul de Arheologie din cadrul Academiei de Științe Sociale a Chinei, „Cultura Cucuteni – Cultura Yangshao, întâmplare sau destin comun?”, iar după amiaza, a avut loc simpozionul „Două mari civilizații ale lumii preistorice”. Domnul Constantin Lupeanu, directorul ICR Beijing, a deschis lucrările, subliniind că, pentru prima oară în istorie, istorici și arheologi din cele două țări se întâlnesc pentru a descifra una dintre marile enigma ale istoriei universale.
Din partea română la vernisajul expoziției au paricipat doamna Lăcrămiaora Stratulat, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași și doamna Cornelia Magda Lazarovici, cecetător în cadrul Institutului de Arheologie Iași. Din partea părții chineze au luat cuvântul domnul Li Xinwei, doamna Wang Weilin, de la Muzeul de Istorie al Provinciei Shaanxi, domnul Wang Chuang, pictor și scriitor,venit special din orașul henjiang din sudul Chinei, ca și un grup de cinci profesori de la Universitatea din orașul Baoding.
În cursul după amiezi, la sediul Institutului de istoria lumii din cadul Academiei de Științe Sociale a avut loc o sesiune de comunicări științifice. În cadrul acestei sesiuni au luat cuvânt din partea părții române, doamna Dr. Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași și doamna Dr. Cornelia Magda Lazarovici, cercetător în cadrul Institutului de Arheologie Iași. Tema prezentării părții române a fost „ Cultura Cucuteni. Stdiul Cercetărilor și reflectare culturii Cucuteni în expoziții internaționale”. Din partea părții chineze au luat cuvântul domnul Li Xinwei, cercetător, Institutul de Arheologie din cadrul Academiei de Științe Sociale din China, domnul Li Shuicheng, profesor la Universitatea Beijing, domnul Han Jianye, profesor la Universitatea Renmin și domnul Wang Weilin, director adjunct al Muzeului de istorie al provinciei Shaanxi, tratând din dinferite unghiuri tema reuniunii.
Grație Institutului Cultural Român, în toamnă, lucrările vor continua în România.