CONCERT CU JACQUES THIBAUD TRIO

Vineri, 17 ianuarie 2014
CONCERT CU JACQUES THIBAUD TRIO
Muzică clasică

Loc: ICR Berlin, Koenigsallee 20A, 14193 Berlin
Ora: 19.30

Institutul Cultural Român din Berlin prezintă concertul de muzică clasică susţinut de Jacques Thibaud Trio. Membrii trio-ului sunt Hannah Strijbos (viola), Burkhard Maiss (violă) şi Bogdan Jianu (violoncel).

Program:
Jean Cras -Trio de coardeLent/Animé/Très Animé
Max Reger - Trio de coardeSostenuto/ Allegro agitato/ Larghetto/ Scherzo. Vivace/ Allegro con moto
Dohnanyi Serenade - Trio de coardeMarcia.Allegro/Romanza.Adagio non troppo, quasi andante/Scherzo.Vivace/Tema con Variazioni/Rondo. Finale. Allegro vivace

Trio Jacques Thibaud a fost fondat în 1994, iar în 1999 a câştigat competiţia Bonn Chamber Music. Trio-ul a concertat pe scena unor săli deosebit de prestigioase din întreaga lume, de pildă Wigmore Hall, precum şi în cadrul unor festivaluri de însemnătate, precum Musica Mundi în Belgia, Echternach Festival în Luxembourg şi Roskilde Schubert Festival în Danemarca.

Mai multe informaţii: http://www.jttrio.com/string-trio/about

Bogdan Jianu - România - violoncelBogdan Jianu s-a născut în 1975 în Bucureşti şi a început să studieze violoncelul cu Anca Iarosevici la vârsta de nouă ani. Şi-a continuat studiile la Şcoala de muzică Dinu Lipatti şi la Academia de Muzică din Bucureşti. În 1996, Jianu s-a mutat la Berlin, unde l-a avut profesor pe Markus Nyikos. Jianu a câştigat premii importante la diverse competiţii din România şi din alte ţări, precum International Janacek Competition în 2000. A obţinut bursa oferită de fundaţia Hindemith în Berlin între 1997 şi 1999. A colaborat cu Radu Adulescu, Laszlo Varga, cu Cvartetul Artemis, cu Fine Arts Quartet’ şi Menahem Pressler de la Trio ‘Beaux Arts’.

Burkhard Maiss - Germania – vioarăBurkhard Maiss s-a născut în 1969 în Düsseldorf și a început lecții de muzică de la vârsta de cinci ani. A câștigat mai multe premii la concursul german "Jugend musiziert." In 1986 s-a inscris la Institutul Stern Julius de la Berlin și a continuat studiile sub coordonarea profesorului Koji Toyoda la Școala de Artă din Berlin. Burkhard Maiss a participat la clasa de vioară a prof. Mandeau la "Folkwang Hochschule Essen", unde a primit diploma de master in 1996. A lucrat, de asemenea, cu Thomas Brandis, concert - maestru al Filarmonicii din Berlin și cu Gyorgy Sebok. Maiss a fost câştigător al mai multor competiții de prestigiu, precum `Folkwang Wettbewerb" și a fost, de asemenea, bursier "VillaMusica" și "DAAD".

Hannah Strijbos - Olanda - violă
Hannah Strijbos a absolvit Conservatorul din Amsterdam în 2011. A studiat cu Marjolein Dispa în Amsterdam, cu Pierre-Henri Xuereb la Conservatoire National Supérieur de Musique de Paris. În prezent face un masterat la Guildhall School of Music and Drama din Londra. Hannah a câştigat numerioase premii la competiţii naţionale şi internaţionale, a luat parte la masterclass-uri cu personalităţi muzicale importante, precum Yuri Bashmet, Nobuko Imai, Lawrence Power, Antoine Tamestit, Michael Tree and Thomas Riebl şi a cântat la diverse festivaluri de mare însemnătate, precum Verbier Festival sau IMS Prussia Cove (UK).