Armonii copleșitoare. Zece suflători în Seria ,,Concertelor Enescu" de la ICR Londra

Sezonul premierelor continuă în cadrul Seriei "Concertelor Enescu" printr-un eveniment muzical cu adevărat insolit. În data de 1 mai, vom prezenta, pentru prima oară pe solicitata noastră scenă camerală, „Dixtuorul" enescian - o piesă cântată rareori, deși admirată de mulți, compusă pentru două flaute, două oboaie, două clarinete, doi corni şi două fagoturi.

Inițiativa îi aparține tânărului dirijor român Andrei Gocan, absolvent al Royal Academy of Music, care va reuni sub bagheta sa două cunoscute grupuri britanice de suflători, cvintetele„Atea" şi „Notus". Din program mai fac parte "Octetul" Op. 103 de Ludwig van Beethoven şi "Serenada" K. 388 de Wolfgang Amadeus Mozart. 

Andrei Gocan a fost descris de către revista Musical Opinion drept un "talent deosebit". În România, a dirijat mai multe orchestre filarmonice precum orchestra "Transilvania" sau cele din Bacău, Braşov și Oradea. Andrei a absolvit cu distincţie programul postuniversitar de dirijorat al Royal Academy of Music şi a participat la cursuri de măiestrie susţinute de Leif Segerstam, Kenneth Kiesler şi Mark Shanahan. Tânărul muzician român a co-dirijat cu Semyon Bychkov, Thierry Fischer şi Pablo Heras-Casado. El este un entuaziast al repertoriului simfonic, dar și al celui de operă, manifestând un interes special pentru Mozart şi Richard Strauss.

Cvintetul "Atea" este format din:

Charlotte Ashton - flaut

Eleanor Tinlin - oboi

Jordan Black - clarinet

Carys Evans - corn

Jonathan Davies - fagot

Cvintetul de suflători "Atea" este alcătuit din cinci dintre cei mai valoroşi tineri suflători britanici. Creat în 2009, ansamblul are un repertoriu bogat și foarte divers. Din anul 2012, grupul este Ansamblu Asociat în Rezidenţă la Conservatorul din Birmingham.

Cvintetul "Notus" este format din:

Alena Lugovkina - flaut

Suzie Thorn - oboi

Anna Hashimoto - clarinet

Chris Beagles - corn

Freddie Scadding - fagot

Cvintetul "Notus" are în componenţă cinci tineri muzicieni londonezi, bursieri ai Royal Academy of Music. Ansamblul a fost de două ori finalist al Concursului Elias Fawcett pentru Merite Deosebite în Muzica de Cameră, a câştigat premiul Nicholas Blake oferit de Royal Academy şi a obţinut rezultate deosebite la mai multe concursuri organizate la São Paulo sau Inverno. Cel mai recent premiu este şi cel mai prestigios: The Patrons Award, acordat de către Royal Academy of Music. Cvintetul "Notus" va concerta, în premieră, pe care mai importantă scenă camerală din Londra, Wigmore Hall, în iunie 2014.

Când: 1 mai, 7 pm

Unde: Institutul Cultural Român din Londra

Intrarea este liberă, dar numărul locurilor este limitat. Recomandăm ca rezervările să fie făcute din timp. Pentru a vă rezerva locurile, vă rugam contactaţi-ne la tel: 0207 752 0134 sau e-mail: office@icr-london.co.uk.