Turneul Cvartetului ConTempo în Irlanda şi Marea Britanie continuă cu trei concerte la Londra

Mult aşteptatul turneu londonez al renumitului cvartet ConTempo, susţinut de Institutul Cultural Român, continuă, după Dublin, cu trei concerte la Londra. Primul din această serie va avea loc pe data de 4 aprilie la sediul ICR Londra din 1 Belgrave Square, în cadrul apreciatei Serii a "Concertelor Enescu". Programul concertului va cuprinde provocatorul Cvartet de coarde Nr.1 de Enescu şi Cvintetul pentru pian, Op. 34 de Brahms. Cvartetului i se va alătura pianistul Ishay Shaer, unul dintre cei mai importanţi tineri pianişti din Israel. Evenimentul se va deschide cu prezentarea unei apariţii editoriale de excepţie, George Enescu - un exil supravegheat? de Ladisalu Csendes, care dezvăluie o latură până acum necunoscută a exilului marelui compositor, aflat constant sub ameninţarea Securităţii.

Cel de-al doilea concert va fi organizat la Biserica St Swithun pe data de 6 aprilie, programul conţinând lucrări de Paul Constantinescu, Joseph Haydn, George Enescu şi Felix Mendelssohn-Bartholdy, iar ultimul concert din cadrul turneului va avea loc pe data de 7 aprilie la Mill Hill Music Club cu un program ce include, de asemenea compoziţii de Constantinescu, Haydn, Brahms şi Mendelssohn-Bartholdy. 

În anul 1999 membrii Cvartetului ConTempo au fost invitaţi la Londra, de către Royal Academy of Music (RAM), să devină cvartet în rezidenţă pe o perioadă de trei ani, cu titulatura de Fellows ai RAM, instituţie unde au şi predat muzică de cameră. Din anul 2003 până în prezent, cvartetul a devenit, după o serie de audiţii, cvartet în rezidenţă în Irlanda. În tot acest timp, ConTempo a reprezentat România în peste 1.400 de concerte, pe scene prestigioase precum Wigmore Hall, Carnegie Hall, Filarmonica din Berlin, Opera House din Tel-Aviv, Gedai in Tokyo, obţinând un record de 14 premii în concursurile internaţionale de cvartete de coarde şi concertând în faţa unor mari personalităţi ale lumii precum Prinţul Charles al Marii Britanii, Papa Ioan Paul al II-lea sau Nelson Mandela. Contempo a realizat numeroase înregistrări, incluzand cele realizate pentru firma Universal cu celebra clarinetista britanică Emma Johnson, precum şi coloana sonoră pentru producţia "Band of Brothers", aparţinând lui Steven Spielberg şi Tom Hanks.

Joi 4 aprilie, 7pm, Institutul Cultural Român

Intrarea este liberă, însă locurile sunt limitate.

Vă rugăm să rezervaţi din timp la T: 020 7752 0134, E: office@icr-london.co.uk

Sâmbătă 6 aprilie, 7.30pm, St Swithun's Church, Grovelands Road, Purely, CR84LB

Bilete: £15, £10 (cu reducere), rezervaţi la tel. 020 8660 3770

Duminică 7 aprilie, 7.30pm, Mill Hill Music Club, The Hall, The Henrietta Barnett School, Central Square, Hampstead Garden Suburb, Londra, NW11 7BN

Bilete: £15, puteţi achiziţiona AICI