Traducătorul și criticul bulgar Ognean Stamboliev, premiat pentru traducerea operei lui Lucian Blaga

Traducătorul și criticul literar Ognean Stamboliev a fost distins cu Premiul pentru traducerea operei lui Lucian Blaga, pentru volumul Poemi na svetlinata (titlu original: Poezii alese. Poemele luminii – colecția „Atlas poetic“), apărut în 2012 cu sprijinul Institutului Cultural Român, prin Programul TPS, la Editura Avangard Print din Bulgaria, care editează cu success literatură română.

Premiul a fost acordat în cadrul Galei Premiilor Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga“, Sebeș – ediția XXXIII, desfășurat în perioada 9 – 11 mai 2013 la Sebeș, Lancrăm și Alba Iulia.